Camera preliminara Flashcards

1
Q

Obiectul procedurii în camera preliminară

A

Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a
competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi
a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
2
Q

Durata procedurii în camera preliminară

A

Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la
instanţ

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
3
Q

masuri premergatoare

A

(1)După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră
preliminară.
(2)Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică
inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat
comunicarea actelor de procedură. Inculpatului, celorlalte părţi şi persoanei vătămate li se aduc la
cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în
care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării
instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi
particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
4
Q

masuri premergatoare 2

A

În cazurile prevăzute la art. 90(asistenta juridica obligatorie a inculpatului), judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui
apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care
acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea
administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai
scurt de 20 de zile.
(4)La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi (3), dacă s-au formulat cereri sau excepţii ori dacă a
ridicat excepţii din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul pentru soluţionarea
acestora, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
5
Q

Procedura în camera preliminară

A

La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluţionează
cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza
lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi
prezentate, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum
şi ale procurorului
Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că soluţia legislativă
cuprinsă în art. 345 alin. (1), care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea
cererilor şi excepţiilor formulate ori excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de
probă în afara “oricăror înscrisuri noi prezentate” este neconstituţională
Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, prin încheiere, care se comunică
de îndată procurorului, părţilor şi persoanei vătămate.
În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de
sesizare sau în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală
efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen
de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare
şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în
judecată ori solicită restituirea cauzei
Actul prin care procurorul remediază neregularităţile rechizitoriului, în condiţiile prevăzute de art.
345 alin. (3) din Codul de procedură penală, nu este supus verificării pentru legalitate şi temeinicie de
către procurorul ierarhic superior.”

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
6
Q

Soluţiile
Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) ş

A

Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) şi nici nu a
ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată
legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi
dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără
citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se
comunică de îndată acestora

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
7
Q

Dacă respinge cererile şi excepţiile invocate ori ridicate din oficiu

A

)Dacă respinge cererile şi excepţiile invocate ori ridicate din oficiu, în condiţiile art. 345 alin. (1) şi (2),
prin aceeaşi încheiere judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a
administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
8
Q

Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:

A

rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în
termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului
sau limitelor judecăţii;
b)a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;
c)procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul
prevăzut de aceleaşi dispoziţii

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
9
Q

În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi

A

În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai
multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu
încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
10
Q

prin ce fel de incheieri se pronunta

A

(41
)În cazurile prevăzute la alin. (3) lit. a) şi c) şi la alin. (4), judecătorul de cameră preliminară se
pronunţă prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu
participarea procurorului. Încheierea se comunică de îndată procurorului, părţilor şi persoanei
vătămate.
(42
)În cazul prevăzut la alin. (3) lit. b), restituirea cauzei la procuror se dispune prin încheierea prevăzută
la art. 345 alin. (2)

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
11
Q

chestiuni finale referitoare la procedura in CP

A

(5)Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.
(6)Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează
potrivit art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător.
(7)Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în
cauză.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
12
Q

: Contestaţia

A

În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1)-(42
), procurorul,
părţile şi persoana vătămată pot face contestaţie. Contestaţia poate privi şi modul de soluţionare a
cererilor şi a excepţiilor.
(2)Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară
celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de
către completul competent, potrivit legii.
(3)Contestaţia se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu
participarea procurorului. Dispoziţiile art. 345 şi 346 se aplică în mod corespunzător.»
(4)În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele
invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în
faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
13
Q

Măsurile preventive în procedura de cameră preliminară

A

)Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea,
menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră
preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu sau, după caz, judecătorul de cameră
preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, învestit cu soluţionarea contestaţiei, verifică legalitatea şi temeinicia măsurii
preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly