Dispozitii generale Flashcards
(28 cards)
Ce reglementeaza ordonanta 39
(1) Prezenta ordonanță reglementează cadrul general de desfășurare a activităților din domeniul cinematografiei,
- susținerea dezvoltării industriei filmului, a culturii și educației cinematografice în România,
- modul de constituire și de utilizare a resurselor financiare necesare pentru realizarea, distribuirea, exploatarea și arhivarea creațiilor cinematografice naționale,
- administrarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cinematografiei naționale,
- precum și organizarea Centrului Național al Cinematografiei ca organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografie
cine beneficiaza de prevederile ordonantei 39
De prevederile prezentei ordonanțe beneficiază persoanele fizice și juridice române, precum și cele din statele membre ale Uniunii Europene, autorizate ca atare, cu respectarea principiilor libertății de stabilire a domiciliului sau a reședinței, al liberei circulații a bunurilor și serviciilor, precum și al nediscriminării pe motiv de naționalitate
care sunt obiectivele privind reglementarea activităților din domeniul cinematografiei
Reglementarea activităților din domeniul cinematografiei are, în principal, următoarele obiective:
a) dezvoltarea industriei filmului în România și susținerea formării profesionale în domeniu;
b) încurajarea inițiativei private în domeniile creației, finanțării, producției, distribuirii și exploatării filmelor românești sau realizate cu participare românească;
c) afirmarea identității culturale naționale și a minorităților naționale din România prin realizarea filmelor cinematografice și promovarea acestora în circuitul mondial de valori;
d) promovarea unui sistem concurențial deschis de acces la modalitățile de sprijin financiar direct din Fondul cinematografic;) dezvoltarea cooperării cinematografice europene și internaționale;
f) protejarea, dezvoltarea și punerea în valoare a patrimoniului cinematografiei naționale.
Definiti cinematografia conform prezentei ordonante.
cinematografie - industria culturală, de importanță națională, care creează plusvaloare prin exploatarea și răspândirea diversității culturale, are drept scop realizarea, distribuirea și exploatarea filmelor cinematografice și include totalitatea activităților și persoanelor care activează în acest domeniu
Definiti “ film cinematografic”
film cinematografic, denumit în continuare film - produsul finit al unor lucrări artistice și tehnice specifice domeniului, care au ca rezultat realizarea unor filme de ficțiune, de animație, documentare, de orice durată și pe orice suport, și care sunt puse inițial în valoare prin proiecția pe ecran în săli sau în grădini de spectacol cinematografic ori în alte spații destinate acestui scop
Definiti “ film romanesc”
film românesc - filmul realizat cu participare artistică și tehnică preponderent românească, potrivit criteriilor prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta ordonanță, respectate și de regulamentul emis pe baza și pentru punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei ordonanțe, denumit în continuare regulament
Definiti “ film de coproductie”
ilm în coproducție - filmul în care participarea românească la costurile totale ale producției nu poate fi mai mică de 20% pentru coproducțiile bilaterale și, respectiv, de 10% pentru coproducțiile multilaterale, cu respectarea condițiilor prevăzute în regulament
Definiti “ film de arta”
film de artă - filmul care, prin calitatea lui artistică, contribuie la dezvoltarea culturii cinematografice și a diversității culturale naționale, europene și universale, clasificat ca atare de comisia de pe lângă Registrul cinematografiei;
Definiti “producator”
producător - persoana fizică sau persoana juridică autorizată ca atare, înscrisă în Registrul cinematografiei, care inițiază și susține în nume propriu realizarea unui film, asigurând în acest scop condițiile financiare, organizatorice și tehnice necesare
definiti “coproducator”
coproducător - persoana fizică sau juridică autorizată, care participă cu mijloace tehnice și/sau financiare la realizarea unui film;
definiti coproducator minoritar
coproducător minoritar - coproducător care are o participare inferioară coproducătorului majoritar în planul de finanțare al producției respective
Definiti copie standard
copie standard - varianta finală și completă a filmului, incluzând imaginea montată, sunetul mixat și genericele, transpusă pe un suport stabil și de calitate care permite realizarea de copii ale filmului pe orice fel de suport derivat în vederea exploatării, precum și stocarea filmului în condiții de calitate;
definiti producator delegat
producător delegat (persoană delegată) - persoana fizică desemnată de toți coproducătorii, care desfășoară acțiunile specifice producătorului, în numele acestuia;
definiti producator executiv
producător executiv - persoana fizică sau juridică angajată de producător, care, în limita bugetului acordat de acesta, oferă consultanță de specialitate, colectează, prelucrează și furnizează informații specifice, coordonează și răspunde de realizarea efectivă a filmului în parametrii artistici, financiari și organizatorici stabiliți;
Definiti finantator
finanțator - persoana fizică sau juridică care participă la finanțarea unui film și care nu are drepturi asupra negativului acestuia
Definiti autori de film
autori de film - scenaristul, regizorul, autorul muzicii special scrise, precum și alte persoane fizice care contribuie în mod creativ la realizarea filmului, definite ca atare de dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;
Definiti sprijin financiar direct
sprijin financiar direct - ajutor de stat acordat din Fondul cinematografic în urma câștigării unui concurs pentru producția de film și dezvoltarea de proiecte, în conformitate cu prevederile regulamentului;
Definiti sprijin financiar
sprijin financiar - sumele nerambursabile atribuite din Fondul cinematografic, sprijinul financiar pentru succes la public și calitate artistică, pentru distribuirea și exploatarea în cinematografe a filmelor românești sau cu participare românească ori pentru organizarea sau participarea la festivaluri și târguri de profil, precum și pentru susținerea unor programe de cultură și educație cinematografică sau pentru funcționarea cinematografului de artă și pentru modernizarea sălilor de cinema
distribuitor de filme
distribuitor de filme - persoana fizică sau persoana juridică autorizată ca atare, înscrisă în Registrul cinematografiei, al cărei obiect de activitate este distribuirea filmelor;
distribuire de filme
distribuire de filme - activitatea care are ca scop prezentarea, prin proiecții pe ecrane către public, a unui film în cinematografe sau în alte spații definite ca atare, vânzări de licențe către posturile de televiziune, de casete video sau DVD-uri, precum și importul și exportul de filme;
cinematograf
cinematograf - orice spațiu dotat cu echipament cinematografic în vederea prezentării publice, prin proiecție pe ecrane, a unui film și unde se încasează contravaloarea biletelor de intrare
cinematograf de art
cinematograf de artă - cinematograful care difuzează film de artă într-o proporție de minimum 50% din programul anual de spectacole, din care cel puțin jumătate este rezervată filmului european și/sau românesc;
operă audiovizuală greu de realizat
operă audiovizuală greu de realizat - film care poate întâmpina dificultăți de ordin comercial, potrivit criteriilor de definire a operelor audiovizuale greu de realizat prevăzute în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta ordonanță;
film de microbuget
film de microbuget - filmul de lungmetraj care are un buget de maximum 20% din bugetul mediu al unui film, pe categorie, astfel cum este calculat de Centrul Național al Cinematografiei pentru anul precedent