finance

Question 1

1. Definiţi conceptul de finanţe.

Answer 1

Cuvântul are origini latine și este strâns legat de bani și plată în bani, dar și de stat și veniturile sale. Pe măsură ce statul și relațiile de schimb s-au dezvoltat, cuvântul a căpătat un sens mai larg care include bugetul statului, creditul, operațiunile bancare și de bursă, relațiile comerciale și asigurările. În general, cuvântul “finanțe” desemnează toate aspectele vieții economice și sociale care implică bani și relații monetare.
Finanţele reprezintă operaţiile băneşti ce intervin între participanţii la formarea şi repartizarea fondurilor băneşti destinate susţinerii acţiunilor publice şi afacerilor private. Finantele se impart in doua categorii: finante publice si finante private.

Question 2

2. Definiţi conceptul de finanţe publice

Answer 2

Finanţele publice exprimă relaţii sociale de natură economică care se nasc în procesul de constituire şi utilizare a resurselor publice între stat, pe de o parte, şi membrii săi, pe de altă parte, în vederea satisfacerii nevoilor de interes general a societăţii.
Existența și dezvoltarea finanțelor publice sunt strâns legate de apariția și dezvoltarea statului și de utilizarea banilor și a formelor valorice în repartizarea produsului intern brut sau venitului național.
În orice societate, există două categorii de nevoi: nevoi individuale și nevoi colective. Aceste nevoi sunt satisfăcute prin bunuri private, bunuri publice sau bunuri cvasipublice. Bunurile private sunt consumate individual, în timp ce bunurile publice aduc beneficii tuturor membrilor societății. Accesul la bunurile private este condiționat de plata unei sume de bani, în timp ce accesul la bunurile publice este gratuit.
În procesul procurării și repartizării acestor resurse financiare pe destinații, apar relații sau raporturi sociale de natură economică. Aceste relații sunt exprimarea repartizării unei părți din venitul național prin intermediul statului, în formă bănească, între diferite grupuri sociale. Aceste relații reprezintă relațiile financiare sau finanțele.

Question 3

3. Prezentaţi principalele deosebiri dintre finanţele publice şi finanţele private.

Answer 3

În concluzie, finanţele publice exprimă relaţii sociale de natură economică care se nasc în procesul de constituire şi utilizare a resurselor publice între stat, pe de o parte, şi membrii săi, pe de altă parte, în vederea satisfacerii nevoilor de interes general a societăţii. În acest proces statul joacă un rol activ în viaţa economică şi socială a ţării folosindu-se de metodele, tehnicile şi instrumentele politicilor fiscale şi bugetare prin intermediul cărora caută să atenueze efectele negative ale unor crize ciclice şi să influenţeze pozitiv procesele economice şi sociale din societate. Spre deosebire de acestea, finanţele private exprimă relaţii sociale de natură economică care se nasc în procesul de constituire şi utilizare a resurselor entităţilor private în vederea satisfacerii nevoilor de interes individual, având drept scop maximizării bunăstării personale.

Question 4

4. Prezentaţi obiectul de studiu al disciplinei finanţe publice.

Answer 4

Obiectul de studiu al disciplinei Finanțe Publice se referă la aspectele teoretice și practice ale gestionării finanțelor publice la nivelul unui stat sau al unei entități publice. Această disciplină se concentrează pe studiul modului în care guvernele și autoritățile publice colectează, gestionează și utilizează resursele financiare pentru a îndeplini obiectivele și nevoile publice.
Finanțele publice abordează o varietate de aspecte, inclusiv politica fiscală, bugetarea publică, administrarea datoriei publice, evaluarea și colectarea veniturilor publice, cheltuielile publice, gestionarea riscurilor financiare la nivelul statului, analiza impactului fiscal, studiul sistemului fiscal și al reglementărilor fiscale, și multe altele.

Question 5

5. Caracterizaţi pe scurt perioada liberală a finanţelor publice („statul jandarm”).

Answer 5

Concepțiile clasice în finanțe publice urmăreau principiul laissez-faire, potrivit căruia statul ar trebui să se abțină de la intervenții în economie și să se limiteze doar la sarcinile sale tradiționale, cum ar fi menținerea ordinii interne, apărarea țării și întreținerea relațiilor diplomatice. În această concepție, finanțele publice aveau rolul de a asigura resursele necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, iar sarcina lor consta în menținerea echilibrului între veniturile și cheltuielile bugetare, astfel încât să nu afecteze relațiile sociale și economice existente. În această perioadă, principiul bugetului echilibrat era considerat fundamental, iar deficitul bugetar era privit ca un fenomen nedorit, deoarece putea genera inflație și alte efecte negative în economie. În literatura de specialitate, această perioadă este cunoscută sub denumirea de „epoca statului-jandarm“ sau a „Guvernului ieftin“, deoarece finanțele publice trebuiau să stabilească impozite și taxe care să acopere doar necesarul strict pentru acoperirea cheltuielilor de apărare, ordine publică și administrație publică.

Question 6

6. Caracterizaţi pe scurt finanţele publice în perioada intervenţionistă

Answer 6

Evoluția conceptelor intervenționiste în finanțele publice, începând cu apariția statului-providență în perioada interbelică și continuând cu extinderea rolului statului în economie după cel de-al Doilea Război Mondial. Se susține că autoritatea publică trebuie să joace un rol activ în viața economică, să influențeze procesele economice, să corecteze evoluția ciclică și să prevină crizele sau cel puțin să le limiteze efectele negative. Intervenționismul este descris ca o abordare modernă a finanțelor publice, care implică studierea instrumentelor, mijloacelor și pârghiilor cu ajutorul cărora statul poate interveni eficient în viața economică în folosul tuturor membrilor societății.
Statul este chemat să-și organizeze propriile afaceri în economie, să sprijine prin subvenții, facilități fiscale și alte politici bugetare sectoarele economice considerate importante pentru țară, să limiteze șomajul și să finanțeze corespunzător sectoarele de protecție socială din societate. Statul poate și trebuie să exercite o acțiune de relansare a cererii globale în cazul în care mecanismele pieței nu pot asigura utilizarea deplină a forței de muncă. Rolul statului s-a extins progresiv în numeroase domenii de activitate economică și socială, reflectându-se în creșterea volumului și schimbarea naturii finanțelor publice.

Question 7

7. Comentaţi transferul de valoare în cadrul finanţelor publice.

Answer 7

Principalele trăsături caracteristice ale transferului de valoare, în cazul finanţelor publice sunt:
transferul de valoare, exprimat valoric, se face în dublu sens, de la persoanele fizice şi juridice către autorităţile statului, şi invers, de la autorităţile statului către persoanele fizice şi juridice
reprezintă un transfer de putere de cumpărare exprimat exclusiv în bani.
se efectuează, de obicei, fără contraprestaţie directă. (impozitele achitate; ajutoarele sociale)
se realizează, în principal, cu titlu nerambursabil şi definitiv.
Trebuie să se reţină faptul că sfera finanţelor este mai restrânsă decât cea a relaţiilor băneşti, limitându-se doar la relaţiile băneşti care exprimă un transfer de valoare. Aşadar, relaţiile financiare apar ca urmare a transferului de valoare la fondurile ce se constituie în economie sau de la acestea către diverşi beneficiari, efectuat prin intermediul banilor, fără echivalent şi cu titlu nerambursabil ori în condiţii de rambursabilitate, după caz, în scopul satisfacerii nevoilor obşteşti.

Question 8

8. Prezentaţi funcţia de repartiţie a finanţelor publice.

Answer 8

În prima fază, fondurile de resurse financiare publice sunt constituite prin participarea diferitelor entități. Aceste entități includ întreprinderi, instituții publice și unități subordonate acestora, populația și persoane fizice și juridice rezidente în străinătate. Constituirea fondurilor publice implică diverse forme de participare, cum ar fi impozitele, taxele, contribuțiile pentru asigurările sociale, amenzile, penalitățile, veniturile instituțiilor, chirii din concesiuni și închirieri de terenuri și alte bunuri deținute de stat, venituri din valorificarea bunurilor deținute de stat, împrumuturi de la persoane fizice și juridice, rambursări ale împrumuturilor acordate de stat, dobânzi aferente împrumuturilor, donații, ajutoare și alte transferuri primite, precum și alte venituri. Aceste resurse provin în principal din produsul intern brut și într-o măsură mai mică din avuția națională sau transferuri primite din străinătate.
A doua fază a funcției de repartiție implică distribuirea fondurilor de resurse financiare publice către beneficiarii lor, fie persoane fizice, fie juridice. Înainte de distribuție, nevoile sociale existente într-un an sau perioadă de referință sunt evaluate, cuantificate în termeni financiari și ierarhizate în funcție de importanța și urgența lor. Deoarece cererea de resurse financiare depășește adesea resursele disponibile, autoritățile publice responsabile trebuie să selecteze cererile în funcție de anumite criterii.

Question 9

10. Prezentaţi funcţia de reglare/stabilizare a finanţelor publice.

Answer 9

Funcția finanțelor publice în reglarea și stabilizarea economiei, în concordanță cu obiectivele de politică generală promovate de autorități publice. Prin intermediul acestei funcții, finanțele publice pot contracara fenomene destabilizatoare, cum ar fi recesiunea sau criza, pentru a asigura evoluția pozitivă a proceselor economice și sociale. Funcția de reglare/stabilizare a economiei a fost fundamentată teoretic prin doctrina intervenționist-statală în viața economică și socială, găsind teren prielnic în condițiile manifestării tot mai intense a dereglărilor mecanismelor pieței, în societatea modernă, odată cu apariția ciclicității acesteia.
În realizarea acțiunii reglatoare/stabilizatoare a finanțelor publice asupra activităților economice și sociale se folosesc diferite tehnici și instrumente financiare. Acestea pot fi utilizate pentru contracararea crizei economice, pentru asigurarea unei anumite stabilizări a activității de producție și a ocupării forței de muncă, pentru stimularea investițiilor și impulsionarea ritmului de creștere a producției sau pentru realizarea proceselor de modernizare și restructurare a economiilor naționale. Impozitele, cheltuielile publice și bugetul public sunt principalele instrumente folosite în acest scop.

Question 10

11. Care este rolul finanțelor publice?

Answer 10

Rolul finanțelor publice în economie și în societate, evidențiind două direcții principale: redistribuirea PIB și intervenția statului pentru reglarea vieții economice și sociale. Prin intermediul economiei finanțelor publice, statul poate utiliza instrumente financiare precum cheltuielile publice, impozitele și împrumuturile pentru a influența procesul de reproducție socială și a corecta dezechilibrele economice. Finanțele publice îndeplinesc trei roluri principale: financiar (atragerea resurselor financiare ale statului și redistribuirea veniturilor între membrii societății), economic (instrument de politică economică folosit pentru a influența fenomenele și procesele economice) și psiho-social (orientarea și modelarea comportamentelor indivizilor și asigurarea unor programe de protecție socială pentru categoriile defavorizate).

Question 11

12.Definiți sistemul financiar public și prezentati componentele acestuia.

Answer 11

Asemănător altor sisteme, sistemul financiar reprezintă un ansamblu al elementelor de esenţă financiară, între care există legături organice, de interdependenţă, ce conferă acestuia caracterul unitar, necesar oricărui sistem.
Dar, dacă avem în vedere cele două mari componente ale sferei de manifestare a finanţelor (publice şi private), apare implicită şi constituirea sistemului financiar, prin asamblarea a două subsisteme financiare, ceea ce implică şi manifestarea distinctivă a sistemului financiar public.
Astfel, sistemul financiar este conceput, cel mai frecvent, ca ansambluri de:
* relaţii financiare;
* instituţii implicate în organizarea şi derularea activităţilor financiare;
* fonduri financiare constituite şi utilizate;
* planuri financiare, inclusiv instrumentele, metodele şi tehnicile de conducere şi efectuare a operaţiunilor financiare. Din această perspectivă, se poate admite că, în raport cu specificitatea elementelor din care este concepută constituirea sistemului financiar public, devine posibilă şi utilă o diversificare a accepţiunilor date acestuia, în sensurile corespunzătoare conţinutului fiecărui tip de elemente constitutive (sistem de relaţii; sistem de fonduri; sistem de instituţii)

Question 12

13. Care sunt instituțiile cu atribuții in domeniul financiar-public?

Answer 12

Parlamentul, ca autoritate legislativă, adoptă legi referitoare la problematica financiar-monetară a ţării. În acest sens, o importanţă deosebită prezintă conţinutul legilor privind finanţele publice, inclusiv bugetul de stat, impozitele şi taxele suportate de persoane fizice şi juridice, asigurările sociale de stat, organizarea şi funcţionarea băncilor, a Guvernului, a ministerelor, a Curţii de Conturi şi a altor instituţii publice.
Guvernul, ca autoritate executivă centrală, asigură promovarea politicii financiare a statului, în conformitate cu reglementările şi programul de guvernare acceptat de Parlament, purtând răspunderea directă pentru elaborarea şi prezentarea anuală spre adoptare a proiectelor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, inclusiv a propunerilor privind eventuale rectificări, dar şi realizarea prevederilor bugetare cu întocmirea conturilor generale anuale de execuţie a bugetului, ce se supun aprobării Parlamentului.
Ministerul Finanţelor Publice, în calitatea de principal organ financiar specializat, coordonează întreaga activitate financiară, fiind implicat în elaborarea şi aplicarea, sub aspect financiar, a strategiilor şi programelor de guvernare, asigurând administrarea generală a activităţii financiare a statului, inclusiv prin prisma folosirii pârghiilor financiare pentru influenţarea evoluţiei proceselor economice şi sociale.
Curtea de Conturi funcţionează ca organ suprem de control financiar şi de jurisdicţie în activitatea financiară publică, fiind subordonată direct Parlamentului ţării şi îndeplineşte atribuţiuni specifice de control asupra activităţilor financiar publice, în plan teritorial, prin Camerele de Conturi
Banca Naţională a României, ca bancă centrală, joacă un rol major în funcţionarea sistemului financiar public, având ca obiectiv fundamental asigurarea echilibrului monetar şi menţinerea puterii de cumpărare, respectiv a stabilităţii monedei naţionale.

Question 13

14. Prezentați componenta sistemului de fonduri financiare publice

Answer 13

Componentele sistemului de fonduri financiare publice includ următoarele:
1. Veniturile publice: Acestea reprezintă fluxurile de bani pe care guvernul le colectează din diverse surse pentru finanțarea cheltuielilor publice. Veniturile publice pot proveni din impozite, taxe, contribuții sociale, taxe vamale, dobânzi, dividende.
2. Cheltuielile publice: Aceasta reprezintă utilizarea fondurilor publice pentru a finanța diverse programe și servicii publice. Cheltuielile publice pot include salariile și pensiile funcționarilor publici, investiții în infrastructură, educație, sănătate, apărare, asistență socială, subvenții.
3. Bugetul public: Este un instrument principal de planificare și control al finanțelor publice. Bugetul public reprezintă o estimare a veniturilor și cheltuielilor guvernamentale pentru un anumit interval de timp (un an fiscal). Prin intermediul bugetului, guvernul decide cum să colecteze și să cheltuiască resursele financiare.
4. Politica fiscală: Aceasta reprezintă deciziile și acțiunile guvernului privind impozitele, taxele și alte instrumente fiscale. Prin intermediul politicii fiscale, guvernul poate stimula creșterea economică, controla inflația, redistribui veniturile și promova obiectivele sociale și economice ale statului.
5. Datoria publică: Aceasta reprezintă împrumuturile pe care guvernul le contractează pentru a finanța deficitul bugetar sau pentru a finanța proiecte de investiții. Datoria publică poate fi internă sau externă, iar rambursarea datoriei se face în general prin intermediul plăților periodice de dobânzi și prin rambursarea principalului în anumite termene convenite.
6. Instituțiile și organismele financiare publice: Acestea includ organizații specializate responsabile de gestionarea fondurilor financiare publice și de furnizarea serviciilor financiare.

Question 14

15. Ce sunt balanțele financiare și care sunt componentele sistemului financiar public, conceput ca sistem de planuri financiare?

Answer 14

Balanţele financiare se elaborează, de regulă, la nivel administraţiilor centrale de stat, fiind concepute şi utilizate în scop informativ, şi servind ca suport în fundamentarea deciziilor la acest nivel. Ele reflectă, în principiu, estimările privind resursele financiare şi destinaţiile acestora, cel mai des întâlnite, mai ales, în condiţiile ţării noastre, fiind: balanţa financiară a economiei naţionale; balanţa financiară a statului; balanţa de plăţi externe; balanţa veniturilor şi cheltuielilor băneşti ale populaţiei; balanţa formării capitalurilor etc.
Totodată, din perspectiva sistemului financiar public, conceput ca ansamblu de planuri financiare de nivel macro, mediu şi microeconomic, sunt folosite pe scară largă bugetele, care au structură şi formă generală asemănătoare celor ale balanţelor financiare, dar prevederile lor au, principial, un caracter imperativ, acestea reprezentând valori limită obligatorii de respectat în execuţia financiară. Utilizarea lor este de natură să permită factorilor de decizie alegeri raţionale între alternativele de realizare şi finanţare a diferitelor obiective sau acţiuni de interes public, ceea ce imprimă planificării financiare prin bugete şi un rol activ în conducerea de ansamblu a activităţii economice şi sociale.
Principalele componente ale sistemului financiar public, conceput ca sistem de planuri financiare, pot fi considerate următoarele tipuri de bugete publice: bugetul de stat; bugetele locale; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetele entităţilor publice operative.

Question 15

16. Definiți cheltuielile publice și prezentați trăsăturile acestora.

Answer 15

Cheltuielile publice reprezintă consumurile de resurse financiare efectuate de autorităţile publice, potrivit opţiunilor politice ale forţelor aflate la putere, în vederea furnizării de bunuri publice, acordării de transferuri financiare unor categorii socio-economice definite şi asigurării stabilităţii macroeconomice.
Din definiţia prezentată se pot desprinde câteva trăsături esenţiale ale cheltuielilor publice:
* reprezintă un consum final sau un avans de PIB;
* aparţin sectorului public;
* asigură funcţionarea autorităţilor publice în vederea exercitării de către acestea a funcţiilor de alocare, de distribuţie şi de stabilizare;
* volumul şi finalitatea consumului de resurse financiare publice sunt statuate prin lege;
* exprimă optica şi doctrina politică a forţelor politice aflate la putere;
* nivelul şi structura acestora depind de o multitudine de factori.
Cheltuielile publice se materializează în plăţi efectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite căi, pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului: servicii publice generale, acţiuni social-culturale, întreţinerea armatei şi a întregii activităţi desfăşurate în domeniul militar.
Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinaţia lor. Astfel, unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut, reprezentând valoarea plăţilor pe care le efectuează instituţiile publice în formele specifice ale cheltuielilor curente, iar alte cheltuieli publice exprimă o avansare de produs intern brut, reprezentând participarea statului la finanţarea formării brute de capital atât în sfera producţiei materiale, cât şi în sfera nematerială.
În prezent, cheltuielile publice sunt extrem de diversificate. Unele se manifestă direct, prin finanţarea de către stat a instituţiilor publice pentru a putea funcţiona. Altele influenţează direct mediul economic şi social şi constituie astfel instrumente ale unei politici de transformare a mediului respectiv pentru a-l ameliora. Fiind folosite ca instrumente de intervenţie, cheltuielile publice trebuie analizate nu numai prin prisma domeniului în care sunt efectuate, ci şi din punctul de vedere al influenţei pe care o pot avea asupra procesului general al repartiţiei sociale.
Cheltuielile publice înglobează: cheltuielile publice efectuate de administraţiile publice centrale de stat, din fondurile bugetare şi extrabugetare. La statele cu structură federală se iau în considerare şi cheltuielile autorităţilor publice ale statelor, ale provinciilor şi regiunilor membre ale federaţiei; cheltuielile colectivităţilor locale; cheltuielile finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat; cheltuielile organismelor internaţionale finanţate din resursele publice prelevate de la membrii acestora.

Question 16

17. Ce sunt cheltuielile publice? Dar cheltuielile bugetare?

Answer 16

Cheltuielile publice reprezintă consumurile de resurse financiare efectuate de autorităţile publice, potrivit opţiunilor politice ale forţelor aflate la putere, în vederea furnizării de bunuri publice, acordării de transferuri financiare unor categorii socio-economice definite şi asigurării stabilităţii macroeconomice. Cheltuielile bugetare sunt cuprinse în bugetele definite în cadrul sistemului de bugete, aprobate de organul legislativ sub forma creditelor bugetare

Question 17

18. Enumerați factorii care influențează nivelul cheltuielilor publice;

Answer 17

a) Factori demografici
b) Factori economici,
c) Factori sociali
d) Urbanizarea.
e) Factori militari,
f) Factori de ordin istoric,
g) Factori politici,

Question 18

19. Enumerați criteriile folosite pentru gruparea cheltuielilor si prezentați tipologia

Answer 18

Abordarea structurii cheltuielilor publice necesită utilizarea mai multor criterii de grupare. În literatura şi practica financiară şi statistică a statelor şi a organismelor internaţionale, se folosesc următoarele tipuri de clasificaţii: a) administrativă; b) economică; c) funcţională; d) financiară; e) în funcţie de rolul lor în procesul reproducţiei sociale; f) gruparea folosită de organismele O.N.U. şi clasificaţii mixte sau combinate

Question 19

20. Care este scopul analizării cheltuielilor publice si cum se realizează?

Answer 19

Scopul analizării cheltuielilor publice este de a evalua eficiența, eficacitatea și sustenabilitatea acestora, precum și de a înțelege modul în care acestea contribuie la îndeplinirea obiectivelor guvernamentale și la satisfacerea nevoilor și cerințelor societății. Analiza cheltuielilor publice poate oferi informații valoroase pentru formularea politicilor și luarea deciziilor în ceea ce privește bugetele și alocarea resurselor financiare la nivel guvernamental.
Analiza cheltuielilor publice poate fi realizată prin diverse metode și abordări. Iată câteva dintre principalele modalități de analiză a cheltuielilor publice:
1. Analiza cost-beneficiu: Aceasta implică evaluarea costurilor și beneficiilor unui program sau serviciu public. Se compară costurile directe și indirecte ale implementării și funcționării programului cu beneficiile obținute în termeni de rezultate sociale, economice sau de satisfacție a cetățenilor.
2. Evaluarea performanței: Aceasta implică măsurarea și evaluarea rezultatelor și impactului programelor și politicilor guvernamentale. Se urmărește dacă cheltuielile publice au generat rezultatele așteptate și dacă au contribuit la îndeplinirea obiectivelor guvernamentale.
3. Analiza bugetară: Aceasta implică examinarea bugetului public și a structurii cheltuielilor. Se analizează alocările bugetare pe sectoare și programe, precum și distribuția cheltuielilor între diferitele domenii sau departamente.
4. Analiza comparativă: Aceasta implică compararea cheltuielilor publice între diferite țări, regiuni sau perioade de timp. Prin analiza comparativă, se poate identifica eficiența sau ineficiența cheltuielilor publice în contextul altor țări sau în comparație cu anii precedenți.

Question 20

21. Prezentați IDU.

Answer 20

Longevitatea este speranţa de viaţă la naştere exprimată în ani, cu alte cuvinte durata medie de viaţă la care poate spera un nou-născut. Determinarea acesteia se face pe baza statisticii demografice, dar şi a unor estimări privind evoluţia mediului economico social. Nivelul de educaţie este exprimat prin gradul de alfabetizare şi prin gradul de cuprindere în învăţământ (ponderea celor ce urmează cursuri de educaţie / instruire / formare profesională în total populaţie, într-un interval de timp dat (un an).
Nivelul de educaţie este, aşadar, un indicator compus pe baza celor doi menţionaţi. Standardul de viaţă este exprimat prin PIB pe locuitor, exprimat în USD şi corectat anual cu puterea de cumpărare. Rangul indicatorului specializat este determinat după o relaţie care permite exprimarea mărimii respectivului indicator într-o scară cuprinsă între zero şi unu.

Question 21

22. Caracterizați cheltuielile pentru invățământ.

Answer 21

Cheltuielile publice pentru învățământ sunt determinate de factori demografici, economici, sociali și politici. Acestea reflectă politica educațională a statului și sunt influențate de dezvoltarea economică, progresul tehnic și cererea de muncă bine calificată. Finanțarea învățământului poate proveni din surse publice sau private, iar cheltuielile pot fi clasificate în curente și de capital.
Învățământul privat este finanțat în principal prin taxe de școlarizare suportate de beneficiari și alte surse alternative, cum ar fi donații și sponsorizări. Învățământul public este finanțat din bani publici, în principal din bugetul de stat și bugetele locale, și într-o măsură mai mică din surse alternative.
În cazul învățământului universitar public, finanțarea este mai diversificată, incluzând surse bugetare, credite bancare, surse extrabugetare, sponsorizări, donații și burse acordate de instituții sau fundații. Caracterul opțional al învățământului universitar determină o implicare mai mică a statului și o finanțare mai redusă la nivelul bugetelor locale.
În organizarea învățământului universitar, se aplică principiile egalității de șanse și echității, asigurându-se că toți aspiranții au șanse egale de reușită și că toți studenții beneficiază de efecte similare ale finanțării bugetare.
Principalele categorii de cheltuieli includ cele curente, cum ar fi cheltuielile de personal, pentru servicii și materiale, precum și bursele și subvențiile, și cheltuielile de capital, care implică investiții.
Determinarea cuantumului cheltuielilor se realizează cu ajutorul unor indicatori specifici, cum ar fi contingentul școlar, costul unitar de școlarizare și normele de învățământ, precum și indicatori comuni, cum ar fi normele de întreținere și funcționare și cheltuielile din anii precedenți. Eficiența acestor cheltuieli poate fi evaluată utilizând indicatori precum gradul de cuprindere a populației școlare, numărul de studenți la 100.000 de locuitori și durata medie a instrucției școlare. Indicatori financiari, cum ar fi costul formării profesionale și raportul dintre sporul de PIB/venit național și costurile de școlarizare, pot fi, de asemenea, utilizați.

Question 22

23. Caracterizați cheltuielile pentru sănătate.

Answer 22

Cheltuielile publice pentru sănătate sunt determinate în principal de factorii demografici, sociali și costurile crescute ale asistenței medicale. Factorii demografici includ numărul și structura populației, iar creșterea acestora poate duce la o creștere a cheltuielilor publice pentru sănătate. Factorii sociali, precum nivelul de trai și gradul de instruire, determină o mai mare preocupare a individului pentru propria sănătate și exigențe sporite față de actul medical. Creșterea preocupărilor privind prevenirea și costurile crescute ale asistenței medicale contribuie, de asemenea, la creșterea cheltuielilor.
Există două sectoare principale în sistemul de ocrotire a sănătății: sectorul public și cel privat. Finanțarea diferă între cele două sectoare, cu sectorul privat finanțat în principal din tarife percepute de la beneficiarii serviciilor și alte surse private, iar sectorul public finanțat din buget, cotizații de asigurări de sănătate, resursele populației și ajutoare externe.
Există diferite forme/sisteme de finanțare a sănătății, cum ar fi sistemul Bismarck, sistemul Beveridge și sistemul american. În România, sistemul de finanțare a ocrotirii sănătății se bazează pe asigurările sociale de sănătate, cu cotizații plătite de salariați și persoane juridice. Cheltuielile publice pentru sănătate acoperă organizarea și funcționarea instituțiilor sanitare, precum și prevenirea și educația sanitară.
Eficiența cheltuielilor publice pentru sănătate poate fi evaluată prin efectele medicale, sociale și economice pe care le generează. Aceste efecte includ refacerea sănătății individuale, starea generală de sănătate a populației, precum speranța medie de viață și mortalitatea, precum și impactul asupra economiei, cum ar fi perioada de incapacitate de muncă și creșterea duratei medii a vieții active.

Question 23

24. Prezentați modul de finanțare acheltuielilor pentru cultură.

Answer 23

Cheltuielile publice pentru cultură reflectă politica culturală a statului și au în vedere organizarea, funcționarea și întreținerea instituțiilor culturale, precum și susținerea presei, editurilor și caselor de film. Principalele surse de finanțare sunt fondurile bugetare, încasările proprii ale instituțiilor, donațiile și sponsorizările. Finanțarea se realizează prin autofinanțare în cazul vânzării de bunuri culturale sau prin buget în cazul furnizării de servicii culturale. Cheltuielile sunt acoperite în cea mai mare parte din bugetele locale, iar destinațiile principale includ activitățile curente, investițiile în infrastructură și excepțional, investițiile în opere de artă. În unele țări, se includ și cheltuielile pentru culte, activități sportive, tineret și recreere/divertisment. Finanțarea prin sponsorizare este stimulată prin avantaje fiscale pentru sponsorii care sprijină activități culturale, religioase, sportive, pentru tineret sau recreative.

Question 24

25. Care sunt formele cheltuielilor pentru acțiuni economice? Prezentațile.

Answer 24

În cadrul categoriei de cheltuieli publice pentru acțiuni economice, statul intervine în reglarea proceselor economice pentru a susține echilibrul intern și a promova o relansare economică. Beneficiarii principali ai acestor cheltuieli sunt sectorul economic public, sectorul economic mixt și, într-o măsură mai mică, sectorul economic privat. În general, teoria economică consideră că sectorul economic public funcționează ineficient, deoarece intervenția statului prin buget poate crea un regim inechitabil în tratamentul agenților economici. Dimensiunea sectorului public și orientarea politică influențează mărimea acestor cheltuieli.
Cheltuielile publice pentru acțiuni economice pot fi împărțite în cheltuieli curente și cheltuieli de capital. Cheltuielile curente includ costuri de întreținere și funcționare, subvenții, avansuri rambursabile, dobânzi subvenționate și cheltuieli financiare. Cheltuielile de capital vizează investiții pentru înființare, restructurare, modernizare și amenajări.
Aceste cheltuieli pot lua forma ajutoarelor financiare directe sau indirecte. Ajutoarele financiare directe includ subvenții, investiții, avansuri rambursabile și finanțarea informării/publicității. Ajutoarele financiare indirecte cuprind avantaje fiscale și garanții.
Subvențiile reprezintă ajutoare financiare acordate agenților economici în dificultate, având ca scop acoperirea diferenței dintre prețul de vânzare și costul unui produs/serviciu. Acestea pot fi de funcționare/exploatare, pentru export sau pentru dobânzi. Investițiile sunt ajutoare financiare acordate pentru dezvoltarea sectorului public sau a unor ramuri/zone defavorizate. Avansurile rambursabile sunt acordate pentru finanțarea acțiunilor externe de prospectare a pieței sau de prezentare de produse. Finanțarea informării/publicității se referă la ajutoarele financiare destinate difuzării de informații și organizării de evenimente de prezentare.
Cheltuielile publice pentru protecția mediului sunt destinate menținerii parametrilor ecologici în contextul efectelor negative ale dezvoltării economice asupra mediului natural. Intervenția statului în această chestiune este determinată de caracterul public al mediului și de faptul că afectarea lui afectează întreaga comunitate. Finanțarea acestor cheltuieli provine din diverse surse, cum ar fi penalități pentru pagube produse mediului, impozite/taxe/redevențe pentru consumul factorilor de mediu, fonduri de la buget sau din surse externe.
Cheltuielile publice pentru cercetare-dezvoltare reflectă politica statului în domeniul inovării și al tehnologiei. Acestea includ finanțarea cercetării fundamentale, dezvoltarea și implementarea de tehnologii avansate, stimulente pentru inovație, facilități fiscale pentru activitățile de cercetare-dezvoltare.

Question 25

26. Caracterizați cheltuielile pentru servicii publice generale, apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Answer 25

Cheltuielile de acest tip sunt ocazionate de necesitatea existenţei unor organe specializate rezultate din însăşi existenţa statului. Acestea sunt: a) organe ale puterii şi administraţiei publice, în care se includ: * instituţia prezidenţială; * organele puterii legislative centrale sau locale (parlamentul şi camerele sale, consilii locale); * organele puterii judecătoreşti. În ţara noastră aici se includ Ministerul Justiţiei şi structura sa de tribunale, judecătorii şi curţi de apel, Curtea Supremă de Justiţie şi Ministerul Public; * organele executive centrale sau locale (guvern, ministere, prefecturi, primării); în ţara noastră, aici se include Curtea de Conturi, Curtea Constituţională, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Avocatul poporului, alte agenţii şi oficii guvernamentale. b) organele şi organismele militare de apărare; c) organele de ordine publică, în care se includ: * poliţia; * jandarmeria; * siguranţa; * servicii de informaţii; * servicii speciale de pază şi protecţie; * în ţara noastră, aici se mai includ grănicerii, paza şi apărarea contra incendiilor, penitenciarele, arhivele statului ş.a. Factorii de care depind aceste cheltuieli sunt: mărimea şi structura aparatului de, nivelul salarizării funcţiilor publice, factorii sociali, înzestrarea tehnică. Finanţarea cheltuielilor se face din buget, din venituri proprii, din donaţii şi din credite externe. Principalele categorii de cheltuieli sunt cele curente, incluzând salarii şi cheltuieli administrative şi gospodăreşti, şi cele de capital, incluzând construcţii, dotări informatice, mijloace de transport. În ce priveşte cheltuielile de apărare se face distincţia între: * cele directe, referitoare la întreţinerea forţelor de apărare, dotarea lor, drepturile de personal, hrana şi echipament / cazarmament, cercetarea ştiinţifică militară şi / sau pentru apărare. Cheltuielile acestea se prevăd pentru şi sunt gestionate de Ministerul Apărării; * cele indirecte, referitoare la iniţierea unor acţiuni militare de forţă sau lichidarea urmărilor acestora şi care sunt prevăzute distinct, din buget sau din fonduri speciale, gestionate direct de Guvern sau de alte ministere şi organisme guvernamentale.

Question 26

27.Care sunt principiile care stau la baza organizării sistemului de asigurări sociale?

Answer 26

Principiile care stau la baza organizării sistemului de asigurări sociale sunt următoarele: 1. Principiul solidarității: Acest principiu se bazează pe ideea că membrii unei societăți trebuie să se ajute reciproc în situații de nevoie sau vulnerabilitate. Sistemul de asigurări sociale se bazează pe colectarea și redistribuirea resurselor financiare pentru a sprijini persoanele care se confruntă cu evenimente nedorite, cum ar fi boala, invaliditatea, șomajul sau vârsta înaintată. 2. Principiul contributivității: Acest principiu presupune că beneficiarii sistemului de asigurări sociale trebuie să contribuie la finanțarea acestuia în funcție de capacitățile lor economice. Contribuțiile pot fi sub formă de taxe, impozite sau cotizații sociale, iar nivelul acestora este determinat de veniturile sau salariile persoanelor. 3. Principiul universalității: Acest principiu implică acordarea de protecție socială tuturor membrilor societății, indiferent de statutul lor social, ocupație sau alte criterii. Toți cetățenii au dreptul la beneficii și servicii sociale în conformitate cu nevoile lor, cum ar fi asistența medicală, pensiile, șomajul sau ajutorul social. 4. Principiul sustenabilității financiare: Acest principiu se referă la asigurarea unei finanțări durabile și echilibrate a sistemului de asigurări sociale pe termen lung. Sustenabilitatea financiară implică raportul între contribuțiile și beneficiile acordate în cadrul sistemului. 5. Principiul adaptabilității și flexibilității: Acest principiu presupune că sistemul de asigurări sociale trebuie să fie adaptabil și flexibil pentru a răspunde schimbărilor și evoluțiilor sociale, economice și demografice.

Question 27

28.Cum se constituie fondurile de asigurări sociale?

Answer 27

Fondurile de asigurări sociale sunt constituite prin intermediul contribuțiilor plătite de către angajați, angajatori și alte surse, în funcție de specificul fiecărui sistem de asigurări sociale. Aceste contribuții sunt colectate și administrate de către instituțiile sau organizațiile responsabile de sistemul de asigurări sociale și sunt utilizate pentru a finanța beneficiile și serviciile sociale acordate membrilor sistemului. Iată câteva modalități prin care se constituie fondurile de asigurări sociale: 1. Contribuții salariale: Angajații plătesc o parte din salariu sub formă de contribuții la fondurile de asigurări sociale. Aceste contribuții pot fi calculate ca procent din salariu sau ca sumă fixă și sunt reținute din salariu de către angajator, care le transferă către sistemul de asigurări sociale. 2. Contribuții angajatorale: Angajatorii sunt responsabili pentru plata unei părți din contribuțiile la fondurile de asigurări sociale. Aceste contribuții pot fi proporționale cu salariul angajatului sau pot fi plătite într-o sumă fixă în funcție de numărul de angajați sau alte criterii. 3. Contribuții guvernamentale: Guvernul poate aloca fonduri din bugetul de stat pentru a susține sistemul de asigurări sociale. Aceste contribuții guvernamentale pot fi utilizate pentru a compensa deficitele sau pentru a sprijini beneficiarii cu resurse suplimentare. 4. Alte surse de finanțare: Fondurile de asigurări sociale pot fi alimentate și din alte surse, cum ar fi venituri din investiții, taxe speciale sau taxe vamale. De asemenea, pot exista și mecanisme de finanțare suplimentare, cum ar fi fonduri de rezervă sau împrumuturi pentru a asigura stabilitatea și sustenabilitatea sistemului de asigurări sociale.

Question 28

29.Prezentați drepturile de asigurări sociale.

Answer 28

Pensia este cea mai importantă prestaţie de asigurări sociale acordată în sistemul public de pensii.Pensia este o prestaţie de natură contributivă şi reprezintă venit de înlocuire în cazul asigurării împotriva următoarelor riscuri: * bătrâneţe; * pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă; * deces. Pensiile se plătesc, pe toată durata vieţii de după pensionare, persoanelor care îşi încetează activitatea datorită atingerii limitei de vârstă, persoanelor invalide şi soţului supravieţuitor al pensionarului, precum şi, până la o anumită vârstă, copiilor urmaşi ai salariatului sau pensionarului decedat. Trimiterile la tratament balnear şi odihnă sunt drepturi pe care le primesc beneficiarii sub forma unor servicii de tratament balnear şi odihnă, ale căror costuri sunt suportate în proporţie de 70% (în medie) de către asigurările sociale, restul fiind suportat de beneficiar. La aceste costuri se adaugă şi cele rezultate din reducerile de care se bucură unii beneficiari. Trimiterile se fac pe baza unor prescripţii medicale, cu prioritate pentru cei încadraţi în grupele de muncă I şi II, suferinzii de boli cronice sau profesionale, invalizii, familiile cu mulţi copii. Indemnizaţii şi ajutoare sunt drepturi pe care le primesc beneficiarii pentru mai multe tipuri de împrejurări / riscuri care le afectează într-un fel sau altul capacitatea de muncă, punându-i temporar în situaţia de a nu-şi putea câştiga existenţa prin activitatea pe care o desfăşoară în mod obişnuit.

Question 29

30.Caracterizați pensiile.

Answer 29

Pensiile sunt plățile făcute pe toată durata vieții după pensionare. Ele sunt acordate persoanelor care își încetează activitatea din diverse motive, cum ar fi atingerea limitei de vârstă, invaliditatea și decesul unui pensionar. Există trei tipuri principale de pensii: pensii pentru munca depusă și limită de vârstă, pensii de invaliditate și pensii de urmaș. Pensiile pentru munca depusă și limită de vârstă se acordă persoanelor salariate care au atins vârsta de pensionare și au o anumită vechime minimă în muncă. Există derogări de la vârstă și vechimea în muncă pentru anumite categorii de persoane. Vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani. Pensiile de invaliditate se acordă persoanelor care și-au pierdut capacitatea de muncă din diverse motive, fie legate de muncă, fie nelegate de muncă. Cuantumul pensiei de invaliditate depinde de salariul și gradul de invaliditate al persoanei. Există trei grade de invaliditate, iar gradul se stabilește și se confirmă periodic de către o comisie de expertiză medicală. Pensiile de urmaș se acordă copiilor și soțului supraviețuitor. Copiii au dreptul la pensie până la anumite vârste sau până la terminarea studiilor, iar soțul supraviețuitor are dreptul la pensie în anumite condiții, cum ar fi conviețuirea minimă de 15 ani. De asemenea, există și posibilitatea de a solicita pensii anticipate sau anticipată parțială cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, cu condiția ca asiguratul să îndeplinească anumite criterii de cotizare. În sistemul public de pensii, se pot acorda și alte prestații, cum ar fi tratamentul balnear, bilete de odihnă sau ajutor de deces, în funcție de legislație. Există și indemnizații cu caracter reparatoriu acordate de Casa Națională de Pensii Publice, stabilite prin legi speciale.

Question 30

31.Caracterizați indemnizațiile.

Answer 30

Indemnizațiile privind sănătatea sunt drepturi acordate salariaților în scopul prevenirii sau refacerii sănătății. Ele includ indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și refacerea sănătății, indemnizații de concediu medical și indemnizații pentru maternitate. Indemnizațiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor și refacerea sănătății sunt acordate salariaților cu contract pe durată nedeterminată și sunt suportate parțial de către angajator și parțial de către asigurările sociale de stat. Aceste indemnizații pot fi acordate în mai multe forme, cum ar fi trecerea temporară în altă muncă mai ușoară sau reducerea programului de lucru, trimiterea la tratament balnear, trimiterea în carantină și acordarea de materiale ajutătoare, cum ar fi proteze sau aparate medicale. Cuantumul indemnizațiilor este determinat în funcție de situație și nu poate depăși 25% din salariul anterior. Indemnizația de concediu medical se acordă salariaților care primesc concediu medical în vederea însănătoșirii în urma unei îmbolnăviri sau accidentări. Durata maximă a acordării acestor indemnizații este de 180 de zile, dar poate fi extinsă la 270 de zile cu avizul Ministerului Sănătății. Toți salariații, inclusiv cei cu contracte temporare, pot beneficia de indemnizație de concediu medical, cu condiția ca aceștia să fi contribuit la asigurările sociale pentru o anumită perioadă de timp. Cuantumul indemnizației este calculat ca o cotă din salariul tarifar plus sporurile legale și diferă în funcție de vechimea în muncă. Indemnizațiile pentru maternitate includ indemnizația de maternitate, indemnizația pentru îngrijirea copilului, indemnizația pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani și indemnizația de naștere. Indemnizația de maternitate se acordă femeilor însărcinate salariate și poate include un concediu de maternitate de 126 de zile, cu posibilitatea opțiunii de scurtare a perioadei prenatale în favoarea celei postnatale. De asemenea, se poate acorda un program de muncă redus cu 2 ore fără diminuarea salariului până la vârsta de 9 luni a copilului. Cuantumul indemnizației de maternitate este determinat în funcție de salariul tarifar și sporurile legale ale angajatei sau poate fi stabilită în sumă fixă. Indemnizația pentru îngrijirea copilului se acordă mamelor al căror copil în vârstă de până la 3 ani se îmbolnăvește. Mama beneficiază de un concediu medical pe durata bolii copilului și de o indemnizație calculată ca o cotă din salariul tarifar plus sporurile legale. Această indemnizație se acordă mamelor care nu mai beneficiază de indemnizația de maternitate și nu au optat pentru indemnizația de creștere a copilului. Indemnizația pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani se acordă la cerere, după expirarea concediului postnatal. Aceasta poate include și posibilitatea mamei de a lucra în scopul creșterii și îngrijirii copilului. Detaliile cu privire la cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului pot varia în funcție de legislația specifică fiecărei țări sau jurisdicții.

Question 31

32.Prezentați asigurările sociale de sănătate.

Answer 31

Sistemul asigurărilor sociale pentru sănătate din România are caracter obligatoriu și funcționează descentralizat. Principiile care stau la baza acestui sistem includ cuprinderea exhaustivă a tuturor cetățenilor ca beneficiari, solidaritatea socială în contribuții și beneficii, subsidiaritatea în finanțare, definirea strictă a serviciilor medicale acoperite și finanțare autonomă. Contribuția asiguraților este de 10% din salariul/venitul brut lunar și se virează la casa de asigurări pentru sănătate. Fondurile asigurărilor sociale pentru sănătate sunt utilizate pentru plata medicamentelor și serviciilor medicale, cheltuieli de administrare și funcționare, precum și pentru formarea unui fond de rezervă. Casa Națională de Asigurări pentru Sănătate, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, are responsabilitatea de conducere și gestionare a sistemului. Calitatea de asigurat revine cetățenilor români și există și prevederi pentru cetățenii străini sau apatrizi și cetățenii români care nu plătesc contribuția din diverse motive. Drepturile asiguraților sunt stabilite prin contract-cadru, iar sistemul se supune controlului de gestiune al Curții de Conturi.

Question 32

33. Definiți resursele financiare publice si prezentați factorii de influență.

Answer 32

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp determinat. Cererea de resurse financiare publice este determinată de nivelul şi evoluţia cheltuielilor publice. Posibilitatea acoperirii cererii de resurse, la un moment dat, este influenţată de un ansamblu de factori, printre care pot fi menţionaţi: * factori economici, care imprimă o anumită evoluţie a produsului intern brut, ceea ce poate să determine sporirea veniturilor impozabile; * factori monetary, care îşi transmit influenţa prin preţ. Creşterea preţurilor, accentuarea fenomenelor inflaţioniste generează sporirea resurselor din impozite şi taxe; * factori sociali, care presupun redistribuirea resurselor în scopul asigurării nevoilor de educaţie, protecţie şi asigurări sociale, sănătate etc.; * factori demografici, care în anumite condiţii pot influenţa numărul populaţiei active şi sporirea numărului contribuabililor; * factori politici şi militari care, prin măsurile de politică economică, socială sau financiară pe care le implică, pot avea ca efect sporirea producţiei şi a veniturilor, creşterea contribuţiilor pentru asigurările sociale, sporirea fiscalităţii, presiuni asupra bugetului general consolidat, influenţând, în acelaşi timp, nivelul resurselor financiare publice; * factori de natură financiară, ce sintetizează influenţa celorlalţi factori prin dimensiunea cheltuielilor publice. Totodată, volumul cheltuielilor influenţează mărimea deficitului bugetar, a cărui acoperire necesită resurse publice suplimentare.

Question 33

34. Prezentați tipologia resurselor financiare dupa conținutul economic.

Answer 33

Privite din punct de vedere al conţinutului lor economic, principalele categorii de resurse sunt: Prelevările cu caracter obligatoriu sunt constituite în cea mai mare parte din veniturile cu caracter fiscal (impozite şi taxe de la agenţii economici cu capital privat şi de la populaţie). Resursele de trezorerie sunt constituite din împrumuturi pe termen scurt, de regulă până la un an, contractate de stat prin punerea în circulaţie a unor bonuri de tezaur. Resursele astfel mobilizate constituie un important mijloc de finanţare ce poate fi utilizat pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale bugetului administraţiei centrale de stat, fie pentru acordarea unui sprijin financiar întreprinderilor publice sau colectivităţilor locale care nu reuşesc să-şi asigure echilibrul financiar pe seama resurselor proprii. Resursele de trezorerie sunt mobilizate numai temporar, iar după o anumită perioadă de timp, prin retragerea din circulaţie a bonurilor de tezaur, are loc restituirea sumelor împrumutate de către stat, de la tezaurul public, pe termen scurt. Resursele mobilizate prin intermediul împrumuturilor publice sunt reprezentate de datoria publica a unui stat pe termen mediu şi lung. Recurgerea la împrumuturi nu poate depăşi anumite limite, datorită efectelor pe termen lung pe care acestea le au asupra statului debitor.

Question 34

35. Prezentați tipologia resurselor financiare dupa regularitate cu care se încasează.

Answer 34

Luând în considerare regularitatea cu care se încasează la bugetul public naţional, avem: Resurse ordinare care sunt considerate normale constituite din acele venituri la care statul apelează în mod obişnuit, în condiţii şi care se încasează la buget cu o anumită regularitate. În categoria resurselor ordinare se cuprind: veniturile fiscale, contribuţia pentru asigurările sociale de stat, contribuţiile ce alimentează fondurile speciale şi veniturile nefiscale. Veniturile fiscale provin din impozite directe aşezate asupra veniturilor şi averii persoanelor fizice şi juridice particulare şi din impozite indirecte (accize, taxe vamale). Veniturile nefiscale cuprind prelevările la buget cu titlu de dividend, redevenţe, chirii, amenzi etc. de la întreprinderile şi proprietăţile de stat şi de la instituţiile publice. Resursele extraordinare sunt constituite din acele venituri la care statul recurge în situaţii excepţionale, când resursele curente nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor publice. În categoria resurselor extraordinare se cuprind: emisiunea de bani de hârtie peste necesităţile reale ale circulaţiei monetare, împrumuturile contractate pe plan intern şi în exterior, ajutoarele şi alte transferuri primite din străinătate.

Question 35

36. Prezentați tipologia resurselor financiare dupa sursa de proveniență.

Answer 35

Privite din punct de vedere al provenienţei lor resursele financiare publice se grupează în: Resurse interne, alcătuite din: impozite, taxe, veniturile de la întreprinderile şi proprietăţile de stat, donaţiile interne, emisiunile de bani de hârtie, împrumuturile contractate pe piaţă internă. Resurse externe, ce cuprind: împrumuturile de stat externe, transferurile externe primite sub formă de ajutoare nerambursabile etc. Împrumuturile de stat externe pot fi contractate de la guvernele altor ţări, de la instituţii financiar-bancare internaţionale, de la bănci private sau la alţi deţinători de capitaluri băneşti.

Question 36

37.Definiți impozitele si prezentați elementele acestora.

Answer 36

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea statului. Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia. Astfel, de exemplu, la impozitul pe salariu, subiect al impozitului este muncitorul sau funcţionarul, la impozitul pe profit - agentul economic, la impozitul pe succesiuni - moştenitorul etc. în reglementările fiscale, ca şi în vorbirea curentă, subiectul impozitului este denumit contribuabil. Suportătorul impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. În mod normal, subiectul impozitului ar trebui să fie şi suportătorul real al acestuia. În realitate, sunt frecvente cazurile în care suportătorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi, după caz, venitul sau averea. Astfel, în cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii îl constituie profitul, la impozitul pe salarii - salariul şi alte drepturi de personal, la impozitul pe donaţiuni averea donată. În cazul impozitelor indirecte, materia supusă impunerii poate fi produsul care face obiectul vânzării, serviciul prestat, bunul importat sau uneori cel exportat. Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul: din venit sau din avere. În cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sursa. În schimb, la impozitele pe avere, nu întotdeauna există o asemenea coincidenţă, deoarece, de regulă, impozitul se plăteşte din venitul realizat de pe urma averii respective şi numai arareori acesta diminuează substanţa averii propriu-zise. Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere. Impozitul poate fi stabilit în sumă fixă sau în cote procentuale. Prin asietă se înţelege totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile şi determinarea impozitului datorat statului. Termenul de plată indică data până la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea impozitului până la termenul stabilit prin lege, atrage după sine obligaţia contribuabilului de a plăti şi majorări de întârziere.

Question 37

38.Prezentați cota de impunere.

Answer 37

Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere. Impozitul poate fi stabilit în sumă fixă sau în cote procentuale. Cotele procentuale pot fi, de asemenea: 1. Cotele proporționale mențin același procent de impozit din venit, indiferent de mărimea venitului impozabil. Această metodă de impunere se aplică în multe țări și respectă principiul: la venituri egale, impozite egale. 2. Cotele progresive cresc pe măsură ce venitul impozabil crește. Există două variante de cote progresive: a) Cotele progresive simple cresc într-un ritm constant. În acest caz, procentul de impunere aferent unei tranșe de venit se aplică întregului venit realizat de contribuabil și care se încadrează în acea tranșă. Această metodă poate fi considerată inechitabilă pentru că impune un procent mai mare de impozit pentru contribuabilii cu venituri situate la limita superioară a unei tranșe. b) Cotele progresive compuse diferențiază veniturile pe tranșe și impozitul se calculează separat pentru fiecare tranșă, apoi se însumează pentru a obține impozitul total de plată. Această metodă este mai echitabilă, deoarece egalizează impozitarea în funcție de venit și se aplică în general la impozitarea persoanelor fizice. 3. Cotele regresive se referă la impozitele indirecte, cum ar fi TVA-ul, în care se aplică aceeași cotă procentuală tuturor cumpărătorilor sau beneficiarilor de servicii, indiferent de mărimea veniturilor lor. În acest caz, impozitul plătit reprezintă o pondere mai mare în veniturile celor cu venituri mai mici. 4. Cotele degresive implică creșterea cotelor de impozitare până la un anumit nivel al bazei de impozitare, după care scad odată cu creșterea bazei de impozitare. Această abordare este mai rar întâlnită în practică.

Question 38

39.Decsrieți principiile de politică financiară.

Answer 38

Impozitul trebuie să îndeplinească anumite cerințe financiare pentru a fi eficient. Aceste cerințe includ randamentul ridicat, stabilitatea și elasticitatea impozitului. Pentru ca un impozit să aibă un randament fiscal ridicat, trebuie să fie universal, adică plătit de toți cei care obțin venituri din aceeași sursă sau dețin același tip de avere. De asemenea, impozitul trebuie să fie conceput astfel încât să nu existe posibilități de sustragere de la plata acestuia și să aibă costuri administrative reduse. Stabilitatea impozitului se referă la faptul că acesta nu trebuie să fie afectat de fluctuațiile economice și să aibă un randament constant în diferitele faze ale ciclului economic. Impozitele asupra averii pot fi mai stabile decât cele asupra veniturilor sau cheltuielilor. Elasticitatea impozitului se referă la capacitatea acestuia de a se adapta la nevoile de venituri ale statului. Elasticitatea poate fi legală, atunci când modificarea cotei de impozitare duce la modificarea încasărilor fiscale, și economică, când încasările fiscale sunt influențate de evoluțiile economice.

Question 39

40.Principiile de echitate fiscală – caracterizare.

Answer 39

Echitatea fiscală se referă la principiul justiției sociale în materie de impozite. Pentru a atinge echitatea fiscală, sunt necesare mai multe aspecte. Primul este impozitarea diferențiată a veniturilor și a averii în funcție de capacitatea contributivă a persoanelor impozabile. Aceasta înseamnă că cei cu venituri mai mari sau averi mai mari vor plăti impozite mai mari, în timp ce cei cu venituri mici sau averi mici vor plăti impozite mai mici. Un alt aspect important este scutirea de la plata impozitului pentru persoanele cu venituri mici, prin stabilirea unui prag minim neimpozabil. Acest prag reprezintă nivelul minim de venit sub care persoanele sunt scutite de plata impozitului. Pentru a asigura echitatea fiscală, trebuie să existe egalitate în fața impozitului, ceea ce înseamnă că toți contribuabilii, indiferent de locația sau statutul lor, sunt tratați în mod egal în fața sistemului fiscal. De asemenea, trebuie să existe și egalitate prin impozit, ceea ce înseamnă că sarcina fiscală poate fi diferențiată în funcție de criterii economice și sociale, cum ar fi venitul, situația personală sau natura veniturilor. Pentru a respecta echitatea fiscală, se impune stabilirea unui minim neimpozabil care să asigure satisfacerea nevoilor de bază, iar impozitarea trebuie să fie proporțională cu capacitatea contributivă a fiecărui contribuabil. De asemenea, compararea sarcinii fiscale între diferite categorii sociale și între diferite persoane din aceeași categorie socială este necesară pentru a asigura un tratament just în repartizarea impozitelor. În plus, impozitarea trebuie să fie generală, cuprinzând toate categoriile sociale, cu excepția celor cu venituri sub pragul minim neimpozabil.