Luceafărul Flashcards
(4 cards)
Introducere
Opera „Luceafărul”, de Mihai Eminescu, apare la Viena, în almanahul „România Jună”, în anul 1883; lucrarea apare apoi și în revista „Convorbiri literare” și va fi inclusă în singurul volum al poetului publicat în timpul vieții sale. Structurat în patru părți care cuprind planurile terestru și cosmic, „Luceafărul” este considerat un poem epico-liric cu implicații dramatice, reprezentând capodopera creației eminesciene.
Încadrare curent + Trăsătură
Din punct de vedere estetic, opera se încadrează în romantism. O primă trăsătură a acestuia este sursa de inspirație de natură folclorică. Astfel, poemul folosește mitul Zburătorului, personaj fantastic care inoculează în sufletele tinerelor primii fiori ai iubirii. De asemenea, „Luceafărul” are la bază basmul cules din Oltenia de germanul Richard Kunisch, „Fata în grădina de aur”, căruia Eminescu îi schimbă finalul: basmul prezintă povestea de iubire dintre o fată de împărat și un zmeu; zmeul revine la creator pentru a-l ruga să îl preschimbe în om, dar, între timp, fata fuge în lume cu un fiu de împărat, iar zmeul se răzbună pe trădarea fetei, prăvălind o stâncă peste ea.
A doua trăsătură
O a doua trăsătură a romantismului e reprezentată de interferența genurilor literare.Deși genul predominant este cel liric, „Luceafărul” cuprinde și elemente epice și dramatice. Astfel, genul liric se remarcă prin intensitatea emoțională și prin utilizarea liricii măștilor pentru reprezentarea ipostazelor aceluiași eu, însă existența unui fir narativ reprezintă o marcă a genului epic. Totodată, utilizarea dialogului și structurarea discursului în patru părți sau tablouri reprezintă elemente specifice genului dramatic, regăsite în această operă.
Tema + Imagine poetică
Tema poemului este condiția geniului în lume, temă tipic romantică.
O primă imagine poetică semnificativă pentru aceasta se regăsește în primul tablou, prin cele două materializări ale Luceafărului. Răspunzând chemării fetei de împărat, Luceafărul se materializează în două ipostaze diferite: prima este cea neptunică, deci el se naște din apă (marea) și din cer, iar cea de-a doua este cea plutonică, născându-se din foc (soarele) și din noapte. Ele creează, pe rând, o imagine angelică, respectiv demonică Luceafărului, ambele apariții fiind de o frumusețe nepământeană. Spunându-i fetei să îl urmeze pentru a-și împlini iubirea, ea îl refuză,cerându-i, în schimb, ca el să devină muritor pentru ea. Luceafărul, imaginea geniului, acceptă și poate să își depășească condiția. El, spre deosebire de omul de rând, este capabil de sacrificiul suprem, acela de a renunța la nemurirea sa pentru a-și putea împlini iubirea. Astfel este accentuată condiția superioară a geniului.
