Semestru 2 Flashcards
(21 cards)
1
Q
BILETUL 1
1. Procedura suspendării procesului civil + efecte
2. Principiile care guvernează căile de atac
A
- Procedura suspendării procesului civil
- cererea de suspendare a procesului poate fi făcută de partea interesată, scris sau verbal în fața instanței;
- asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu
recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Recursul se poate declara cât timp durează
suspendarea judecății.
Efectul suspendării procesului civil este acela că, în perioada respectivă nu se mai pot face acte de
procedură; efectele suspendării se răsfrâng asupra tuturor părților din proces, suspendarea având un
caracter indivizibil. - Principiile care guvernează căile de atac
- legalitatea căii de atac – hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege;
- subiectele căilor de atac – căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un
interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane.
- ordinea exercitării căilor de atac – căile extraordinare de atac nu pot fi exercitate atât timp cât este
deschisă calea de atac a apelului;
- unicitatea căii de atac – o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată;
- partea din hotărâre care poate fi atacată – calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în
dispozitivul hotărârii.
- înțelegerea părților în căile de atac. Achiesarea la hotărâre – părțile pot solicita instanței legal
învestite cu soluționarea unei căi de atac să ia act de înțelegerea lor cu privirea la soluționarea litigiului.
- neagravarea situației părții în propria cale de atac – apelantului sau recurentului nu i se poate crea în
propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată;
Excepție – ca efect al admiterii excepției autorității de lucru judecat, părții i se poate crea în propria cale
de atac o situație mai rea decât acea din hotărârea atacată;
- măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac.
2
Q
BILETUL 2
1. Motivele de revizurie
2. Hotărârea de divorț
A
- Motivele de revizuire
Revizuirea unie hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă:
- s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
- obiectul pricinii nu se află în ființă;
- un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății, când aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză;
- un judecător a fost sancționat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă aceste îmărejurări au influențat soluția pronunțată în cauză;
- după darea unei hotărâri s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;
- s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;
- statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii, persoanele care beneficiază de consiliere juridică sau tutelă specială ori curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de ce însărcinați să îi apere;
- există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;
- partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa;
- CEDO a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale aceste încălcări continuă să se producă;
- CEDO a pronunțat în cazuă un aviz consultativ asupra unei chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea unor drepturi și libertăți prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau de protocoalele adiționale la această convenție, care are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii, dacă aceasta a fost prnunțată anterior comunicării de către Agentul guvernamental pentru CEDO a avizului consultativ, tradus în limba română;
- după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții. - Hotărârea de divorț
Hotărârea prin care se pronunță divorțul nu se va motiva dacă ambele părți solicită instanței aceasta, indferent care au fost motivele de divorț.
Soluțiile pe care le poate pronunța instanța în caz de admitere a cererii:
- desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a a soțului părăt, atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
- desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soți, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese că amândoi sunt vinovați de destrămarea căsătoriei;
- desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soțului reclamant, doar dacă pârâtul a introdus cerere reconvențională, iar din dovezi a rezultat culpa exclusivă a soțului reclamant sau dacă se dovedește că soții sunt separați în fapt de cel puțin 2 ani, iar soțul reclamant își asumă responsabilitatea pentru eșecul căsătoriei.
Căsătoria este desfăcută din ziua în care hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă sau de la data introducerii cererii de divorț, dacă acțiunea este continuată de moștenitorii soțului reclamant sau pe data eliberării certificatului de divorț, în cazul divorțului pe cale administrativă sau notarială. Efectele desfacerii căsătoriei prin divorț se produc numai pentru viitor (hotărâre constitutivă de drepturi). Hotărârea de divorț se atacă numai cu apel, în termenul de drept comun.
3
Q
BILET 3
1. Conținutul hotărârii judecătorești (art. 425)
2. Ordonanța președințială (art. 997)
A
- Conținutul hotărârii judecătorești
Hotărârea cuprinde 3 părți:
- partea introductivă – mențiunile prevăzute pentru încheierea de ședință: denumirea instanței, numărul dosarului, data, numele și calitatea membrilor completului de judecată, numele grefierului, numele părților și ale persoanelor care le reprezintă sau le asistă;
- considerentele – în care se vor arăta: obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția;
- dispozitivul – în care se vor arăta:
• datele de identificare ale părților, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate;
• dacă a existat coparticipare procesuală, se va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant și la ce este obligat fiecare pârât;
• dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă; când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta și instanța la care se depune cererea pentru calea de atac;
• data pronunțării ei, mențiunea că s-a pronunțat în ședință publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege;
• semnăturile membrilor completului de judecată - Ordonanța președințială
Ordonanța președințială reprezintă un instrument procedural prin care instanța va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unor pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Condiții de admisibilitate:
- urgența – este apreciată de instanță în raport de circumstanțele obiective ale cauzei și este necesar ca urgența să persiste pe tot parcursul judecății;
- caracterul vremelnic al măsurii – măsura ordonată de instanță trebuie să fie provizorie, temporară; pe calea ordonanței președințiale nu pot fi luate măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul dintre părți;
- aparența dreptului – când rezolvă o cerere de ordonanță președințială, instanța nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți.
Ordonanța președințială are întotdeauna caracter contencios, chiar și atunci când se dă fără citarea părților.
- cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului.
- părțile vor fi citate conform normelor privind citarea în cadrul proceselor urgente, iar pârâtului i se va
comunica o copie de pe cerere și de pe actele care o însoțesc;
- întâmpinarea nu este obligatorie;
- ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților.
Ordonanța președințială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului.
4
Q
BILET 4
1. Efectul devolutiv al apelului (art. 476)
2. Condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale
A
- Efectul devolutiv al apelului
Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.
În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Limitele efectului devolutiv:
- sunt determinate de ceea ce s-a apelat – instanța va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată;
- sunt determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță – prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața prime instanțe:
• în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi;
• se vor putea cere dobânzi, rate, venituri ajunse la termen sau orice alte despăgubiri. - Condițiile de admisibilitate ale ordonanței prezidențiale
Condiții de admisibilitate:
- urgența – este apreciată de instanță în raport de circumstanțele obiective ale cauzei și este necesar ca urgența să persiste pe tot parcursul judecății;
- caracterul vremelnic al măsurii – măsura ordonată de instanță trebuie să fie provizorie, temporară; pe calea ordonanței președințiale nu pot fi luate măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul dintre părți;
- aparența dreptului – când rezolvă o cerere de ordonanță președințială, instanța nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți.
5
Q
BILET 5
1. Suspendarea de drept (art. 412)
2. Condițiile de fond ale recursului
A
- Suspendarea de drept
Judecarea cauzelor se suspendă de drept:
- în urma decesului uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor;
- prin interdicția judecătorească sau punerea sub curatelă a unei părți, până la numirea tutorelui sau curatorului;
- prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre părți, până la numirea unui nou reprezentant sau mandatar;
- prin încetarea funcției tutorelui sau curatorului, până la numirea unui nou tutore sau curator;
- când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea lichidatorului;
- prin deschiderea procedurii de insolvență, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive;
- în cazul în care instanța formulează o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată CJUE;
- în alte cazuri prevăzute de lege. - Condițiile de fond ale recursului
a) hotărâri susceptibile de recurs: hotărâri date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel sau alte hotărâri în cazurile prevăzute de lege.
b) subiectele recursului
- părțile;
- terțele persoane;
- procurorul;
c) termenul de recurs
- regula: termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel;
6
Q
Bilet 6
1. Procedura de soluționare a apelului (art. 471)
2. Renunțarea la dreptul dedus judecății
A
- Procedura de soluționare a apelului
- apelul și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității;
- președintele instanței sau persoana desemnată de acesta va înainta instanței de apel dosarul, numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părțile;
- președintele instanței de apel, îndată ce primește dosarul, va lua măsuri în vederea repartizării aleatorii la un complet de judecată; în cazul în care cererea de apel nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, completul căruia i-a fost repartizat dosarul va stabili lipsurile cererii de apel și îi va comunica apelantului că are obligația de a completa sau modifica cererea. Completarea sau modificarea se va face în termen de 10 zile de la data comunicării.
- după regularizarea cererii de apel, completul va dispune comunicarea cererii de apel și a motivelor de apel intimatului;
- întâmpinarea depusă se comunică apelantului de îndată, punându-i-se în vedere posibilitatea de a depune la dosar răspunsul la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării.
- în termen de 3 zile de la data depunerii întâmpinării, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților;
- apelurile principale, incidente și provocate făcute împotriva aceleiași hotărâri vor fi repartizate la același complet de judecată. - Renunțarea la dreptul dedus judecății
Reclamantul poate, în tot cursul procesului să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului.
În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată.
Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, cât și prin înscris autentic.
7
Q
BILETUL 7
1. Procedura și efectele perimării
2. Contenstația în anulare (obiect, motive, condiții de admisibilitate)
A
- Procedura și efectele perimării
Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în camera de consiliu sau în ședință publică. Judecătorul va cita de urgență părțile și va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.
Soluțiile instanței:
- dacă instanța constată că perimarea nu a intervenit, pronunță o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul procesului;
- hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare; când perimarea se constată de o secție ICCJ, recursul se judecă de Completul de 5 judecători.
Efecte:
- perimarea lipsește de efect toate actele de procedură făcute în acea instanță;
- perimarea produce efecte chiar și împotriva incapabililor;
- perimarea nu afectează dreptul subiectiv și dreptul la acțiune, reclamantul având posibilitatea să introducă o nouă cerere, dacă între timp nu s-a prescris dreptul la acțiune;
- perimarea are efect indivizibil: afectează toate actele de procedură și toate părțile din proces;
- prin perimare se stinge efectul întreruptiv al prescripției care se produsese în momentul introducerii cererii de chemare în judecată. - Contestația în anulare (obiect, motive, condiții de admisibilitate)
Obiectul:
a) contestația în anulare obișnuită: hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestaorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
b) contestația în anulare specială:
- hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
- dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
- instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
- instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Condiții de admisibilitate
- motivul prevăzut să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului;
- cu toate acestea, contestația poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cerera de recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părții, a fost respins fără a fi cercetat în fond;
- o hotărâre împotriva căreia s-a exercitat contestația în anulare nu mai poate fi atacată de aceeași parte cu o nouă contestație în anulare, chiar dacă se invocă alte motive (principiul concentrării mijlocaelor procesuale).
8
Q
BILET 8
1. Suspendarea facultativă (art. 413)
2. Condițiile de fond ale apelului (art. 466)
A
- Suspendarea facultativă (art. 413)
Instanța poate suspenda judecata:
- când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face
obiectul unei alte judecăți;
- când, într-o cauză similară, CJUE a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară;
- când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar putea influența hotărârea ce urmează să se
dea;
- în alte cazuri prevăzute de lege. - Condițiile de fond ale apelului
- pe lângă condițiile generale ale exercitării dreptului la acțiune, exercitarea căii de atac a apelului impune unele condiții speciale cu privire la:
a. hotărârile susceptibile de apel;
b. subiectele apelului;
c. termenul de apel.
În ceea privește hotărârile susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel:
- hotărârile pronunțate în primă instanță, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.
- hotărârile date în ultimă instanță dacă, potrivit legii, instanța nu putea să judece decât în primă instanță.
Subiectele apelului:
- părțile: în principiu, sunt îndreptățite să exercite calea de atac a apelului doar părțile din proces. Partea care declară apel se numește apelant, iar partea adversă intimat.
- terții care au intervenit în proces au dreptul de a declara apel.
- procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate, chiar dacă nu a pornit acțiunea civilă, precum și atunci când a participat la judecată.
- termenul de apel este de 30 de zile de la data comunicării, dacă legea nu dispune altfel.
- termenul de apel se întrerupe prin:
• moartea părții care interes să facă apel – în acest caz se face din nou o singură comunicare a hotărârii, la cel din urmă domiciliu al părții, pe numele moștenirii.
• Moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea
9
Q
Bilet 9
1. Procedura divorțului (art. 915)
2. Tranzacția (art. 438)
A
- Procedura divortului
Divorțul cuprinde următoarele forme:
- divorțul din culpă – cerut de unul dintre soți atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuare căsătoriei nu mai este posibilă sau după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;
- divorțul remediu – din motive de sănătate, la cererea unuia dintre soți acceptată de celălalt și consensual (pe cale judiciară sau administrativă).
Divorțul din culpă – sesizarea instanței - regula: cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților.
Cererea de divorț va cuprinde, pe lângă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele copiilor minori ai celor doi soți sau adoptați, iar dacaă nu sunt copii, se va menționa această împrejurare. Cererea de divorț este supusă taxei judiciare de timbru în sumă fixă. Soțul pârât poate să facă cerere reconvențională. Neintroducerea cererii în termen atrage decăderea soțului pârât din dreptul de a cere divorțul pentru acele motive. Dacă cererea reclamantului a fost respinsă, soțul pârât poate cere divorțul pentru motive ivite ulterior.
Acțiunea de divorț are un caracter strict personal, nimeni nu o poate cere în locul soțului reclamant, iar ca pârât nu poate fi chemat decât celălalt soț. În fața instanțelor de fond, părțile se vor prezenta în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, beneficiază de tutelă specială, are reședința în străinătate sau se află într-o altă asemenea situație, care îl împiedică să se prezinte personal, iar în aceste situații va putea fi reprezentat prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator.
Hotărârea prin care se pronunță divorțul nu se va motiva dacă ambele părți solicită instanței aceasta, indferent care au fost motivele de divorț.
Soluțiile pe care le poate pronunța instanța în caz de admitere a cererii:
- desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a a soțului părăt, atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
- desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soți, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese că amândoi sunt vinovați de destrămarea căsătoriei;
- desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soțului reclamant, doar dacă pârâtul a introdus cerere reconvențională, iar din dovezi a rezultat culpa exclusivă a soțului reclamant sau dacă se dovedește că soții sunt separați în fapt de cel puțin 2 ani, iar soțul reclamant își asumă responsabilitatea pentru eșecul căsătoriei.
Căsătoria este desfăcută din ziua în care hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă sau de la data introducerii cererii de divorț, dacă acțiunea este continuată de moștenitorii soțului reclamant sau pe data eliberării certificatului de divorț, în cazul divorțului pe cale administrativă sau notarială. Efectele desfacerii căsătoriei prin divorț se produc numai pentru viitor (hotărâre constitutivă de drepturi). Hotărârea de divorț se atacă numai cu apel, în termenul de drept comun.
Divorțul remediu – divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat de către instanța judecătorească indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie. Cererea va fi semnată de ambii soți sau de către un mandatar comun, cu procură specială autentică. Primind cererea, instanța va verifica existența consimțământului liber și neviciat al soților, după care va fixa un termen pentru soluționarea cererii în camera de consiliu, iar la termenul de judecată, instanța va verifica dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor și, în caz afirmativ, va trece la judecarea cererii, fără a administra probe cu privire la motivele de divorț. Instanța va pronunța divorțul fără a face mențiune despre culpa soților, prin hotărâre definitivă. Prin aceeași hotărâre instanța va lua act și de învoiala părților, iar dacă soții nu se învoiesc, instanța va administra probele prevăzute de lege și va pronunța o hotătâre cu privire la acestea, hotărârea fiind definitivă numai în ceea ce privește divorțul. Când cererea de divorț este întemeiată pe culpa soțului părăt, iar acesta recunoaște fapetele care au dus la destrămarea vieții conjugale, instanța, dacă reclamantul este de acord, va pronunța divorțul fără a cerceta temeinicia motivelor de divorț și fără a face mențiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei, iar dacă reclamantul nu este de acord, cererea va fi soluționată potrivit prevederilor privind divorțul din culpă.
Când divorțul este cerut pentru că starea de sănătate a unuia dintre soți face imposibilă continuarea căsătoriei, instanța va administra probe privind existența bolii și starea sănătății soțului bolnav și va pronunța divorțul , potrivit Codului civil, fără a face mențiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.
Pe cale administrativă sau prin procedură notarială, dacă soții sunt de acord, cu divorțul, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii. - Tranzacția
Tranzacţia este definită ca fiind un contract prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce se poate naşte prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în prestaţii noi. Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o
hotărâre care să consfințească tranzacția lor.
Dacă părțile se înfățișează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită
chiar de un singur judecător.
Dacă părțile se înfățișează într-o altă zi, instanța va da hotărârea în camera de consiliu.
Tranzacția va fi încheiată în formă scrisă și va alcătui dispozitivul hotărârii.
Tranzacția poate fi atacată doar cu recurs, la instanța ierarhic superioară.
10
Q
BILETUL 10
1. Deliberarea și pronunțarea hotărârii
2. Procedura în contestație în anulare.
A
- Deliberarea și pronunțarea hotărârii (art. 395 – 405)
- este operațiunea în cadrul căreia judecătorii stabilesc, pe baza probelor administrate și a concluziilor formulate de părți, soluția ce urmează a fi pronunțată asupra litigiului.
- după închiderea dezbaterilor, completul deliberează în secret asupra hotărârii ce urmează să o pronunțe.
- în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile.
- după ce a fost luată hotărârea, se va întocmi de îndată o minută care va cuprinde soluția; minuta, sub sancțiunea nulității hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători și, după caz, de magistratul asistent.
Pronunțarea hotărârii – hotărârea se va pronunța în ședință publică, la locul unde s-au desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un alt membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii.
- Procedura în contestație în anulare
Contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 15 zile de la data comunicării, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă. Contestația se motivează în termenul de 15 zile, sub sancțiunea nulității.
Instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, sub condiția dării unei cauțiuni.
Constestația în anulare se soluționează de urgență și cu precădere, potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată. Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Contestatorul va lua cunoștință de conținutul acesteia de la dosarul cauzei.
Dacă motivul de contestație este întemeiat, instanța va pronunța o singură hotărâre prin care se va anula hotărârea atacată și va soluționa cauza. Dacă soluționarea cauzei la același termen nu este posibilă, instanța va pronunța o hotărâre de anulare a hotărârii atacate și va fixa termen în vederea soluționării cauzei printr-o nouă hotărâre. În acest caz, hotărârea de anulare nu poate fi atacată separat.
Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
11
Q
BILETUL 11
1. Condițiile ordonanței președințiale
2. Limitele efectului devolutiv
A
- Condițiile ordonanței președințiale
Reprezintă un instrument procedural prin care instanța va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice.
Pe lângă condițiile generale ale oricărei acțiuni civile, admisibilitatea ordonanței președințiale presupune și îndeplinirea anumitor condiții speciale:
a) urgența: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Este necesar ca urgența să persiste pe tot parcursul judecății. Este apreciată de instanță în concret, în raport de circumstanțele obiective ale cauzei.
b) caracterul vremelnic al măsurii: măsura ordonată de instanță prebuie să fie provizorie, tenporară (până la data menționată în hotărâre sau până la rezolvarea în fond a litigiului).
c) apartenența dreptului (neprejudecarea fondului): când rezolvă o ordonanță președințială, instanța nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți, dar, pentru ca soluția să nu fie arbitrară, va stabili dacă în favoarea reclamantului există apartenența acestui drept.
Ordonanța președințială are întotdeauna caracter contencios. Cererea se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului. Părțile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente. Întâmpinarea nu este obligatorie. În caz de urgenț deosebită, ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților. Judecata se face de urgență și cu precădere. Ordonanța este executorie. Termenul de apel este de 5 zile. Această procedură este utilizată frecvent în materia raporturilor de familie, a raporturilor locative și a drepturilor reale, etc. - Limitele efectului devolutiv
- determinate de ceea ce s-a apelat: instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată; devoluțiunea va opera cu privire la întrega cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil;
- determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță: prin apel nu se poate schimba cadrul procesual sstabilit în fața primei instanțe (părțile nu vor putea folosi alte motive, mijloace și dovezi decât celeinvocate în primă instanță, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii și nu se pot formula pretenții noi).
12
Q
BILETUL 12
1. Suspendarea voluntară a judecății
2. Autoritatea de lucru judecat
A
- Suspendarea voluntară a judecății
Este aceea care determină sistarea temporară a activității judiciare datorată unor împrejurări voite de părți. Această formă a suspendării este o aplicație a principiului disponibilității.
Judecătorul va suspenda judecata când amândouă părțile o cer sau când niciuna dintre părțile legal citate nu se înfățișează la stragarea cauzei. Cauza se judeca dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă; cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată.
Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, instanța este obligată să dispună suspendarea judecății, deoarece textul de lege este imperativ. - Autoritatea de lcuru judecat
Are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată hotărârea ce soluționează, în tot sau în parte, fondul proceului și hotărârea ce statutează asupra unei excepții procesuale ori aspura oricărui alt incident.
Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până când va fi înlocuită cu o altă hotărâre.
Efecte:
- negativ: nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleași cauze și pentru același obiect;
- pozitiv: oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Autoritatea de lucru judecat se invocă pe cale de excepție, de instanță sau de părți, în oricare stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs (excepție absolută).
Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât cea din hotărârea atacată.
13
Q
BILETUL 13
1. Îndreptarea, lămurirea, completarea hotărârii judecătorești
2. Soluțiile instanțelor de recurs
A
- Îndreptarea, lămurirea, completarea hotărârii judecătorești
Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de clacul, precum și orice altă eroare materială cuprinsă în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere. Instanța se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu. Părțile vor fi citate numai dacă instanța socotește că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri. Încheierea este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii.
În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Instanța va rezolva cererea de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părților. Încheierea este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii. Încheierea se va atașa la hotărâre atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al instanței.
Dacă prin hotărârea dată de instanță a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii. Cererea se soluționează de urgență, prin hotărâre separată, cu citarea părților. Hotărârea de completare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea. - Soluțiile instanțelor de recurs
Instanța, verificând toate motivele invocate și judecând recursul, îl poate admite – hotărârea atacată poate fi casată, în tot sau în parte sau îl poate respinge/anula/constata perimarea lui.
În caz de casare, soluțiile sunt diferite după cum sunt pronunțate de:
- ICCJ – casare cu trimitere spre o nouă judecată (instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată, primei instanțe a cărei hotărâre este, de asemenea, casată sau oricărei alte instanțe de același grad, atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, cu excepția cazului casării penttru lipsă de competență, când cauza va fi trimisă instanței competente), casarea cu reținere (poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului), cererea se respinge ca inadmisibilă (în cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat).
- alte instanțe de recurs (tribunale, curți de apel) – casare cu reținere (rejudecarea procesului în fond se va face de către instanța de recurs fie la termenul la care a avut loc admiterea recursului, fie la un alt termen în acest scop), casare cu trimitere spre rejudecare la instanța care a pronunțat hotărârea casată ori la altă instanță de același grad cu aceasta, din aceeași circumscripție sau instanței competente sau altui organ cu activitatea jurisdicțională competent, în cazul casării pentru lipsă de competență (când instanța a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului sau judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată), cererea se respinge ca inadmisibilă (în cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat).
Hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori s-au respins. Hotărârea casată nu are nicio putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel. Instanța constată aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare.
14
Q
BILETUL 14
1. Efecetele hotărârii judecătorești
2. Divorțul prin acordul soților
A
- Efectele hotărârii judecătorești
a) Dezînvestirea instanței
După pronunțarea hotărârii, instanța se dezînvestește și niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale.
b) Autoritatea de lcuru judecat
Are, de la pronunțare, autoritate de lucru jduecat cu privire la chestiunea tranșată hotărârea ce soluționează, în tot sau în parte, fondul proceului și hotărârea ce statutează asupra unei excepții procesuale ori aspura oricărui alt incident.
Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până când va fi înlocuită cu o altă hotărâre.
Efecte:
- negativ: nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleași cauze și pentru același obiect;
- pozitiv: oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Autoritatea de lucru judecat se invocă pe cale de excepție, de instanță sau de părți, în oricare stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs (excepție absolută).
Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât cea din hotărârea atacată.
c) Puterea executorie
Hotărârile pronunțate în apel sau cele care nu sunt susceptibile de apel au putere executorie, atunci când dispozițiile cuprinse în conținutul acesteia sunt susceptibile de a fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite.
Executarea hotărârilor supuse controlului instanțelor judecătorești se efectuează pe riscul creditorului. Anumite hotărâri pronunțate în primă instanță pot fi puse în executare și anume hotărârile cu executare provizorie de drept sau judecătorească.
d) Forța probantă
Hotărârea judecătoreească are forța probantă a unui înscris autentic. Există posibilitatea înscrierii în fals împotriva hotărârilor judecătorești.
e) Obligativitatea și opozabilitatea hotărârii
Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora; este opozabilă oricărei terțe persoane, atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară (succesorul cu titlu particular se va putea apăra invocând buna credință). - Divorțul prin acordul soților
Divorțul remediu – divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat de către instanța judecătorească indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie. Cererea va fi semnată de ambii soți sau de către un mandatar comun, cu procură specială autentică. Primind cererea, instanța va verifica existența consimțământului liber și neviciat al soților, după care va fixa un termen pentru soluționarea cererii în camera de consiliu, iar la termenul de judecată, instanța va verifica dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor și, în caz afirmativ, va trece la judecarea cererii, fără a administra probe cu privire la motivele de divorț. Instanța va pronunța divorțul fără a face mențiune despre culpa soților, prin hotărâre definitivă. Prin aceeași hotărâre instanța va lua act și de învoiala părților, iar dacă soții nu se învoiesc, instanța va administra probele prevăzute de lege și va pronunța o hotătâre cu privire la acestea, hotărârea fiind definitivă numai în ceea ce privește divorțul. Când cererea de divorț este întemeiată pe culpa soțului părăt, iar acesta recunoaște fapetele care au dus la destrămarea vieții conjugale, instanța, dacă reclamantul este de acord, va pronunța divorțul fără a cerceta temeinicia motivelor de divorț și fără a face mențiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei, iar dacă reclamantul nu este de acord, cererea va fi soluționată potrivit prevederilor privind divorțul din culpă.
Când divorțul este cerut pentru că starea de sănătate a unuia dintre soți face imposibilă continuarea căsătoriei, instanța va administra probe privind existența bolii și starea sănătății soțului bolnav și va pronunța divorțul , potrivit Codului civil, fără a face mențiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.
Pe cale administrativă sau prin procedură notarială, dacă soții sunt de acord, cu divorțul, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii.
15
Q
BILETUL 15
1. Procedura partajului
2. Efecetele hotărârii de casare. Judecarea în fond după casare
A
- Procedura partajului
Competența materială revine judecătoriei, indiferent de valoarea masei partajate. Cu privire la competența teritorială, dacă din masa partajabilă face parte un imobil, este competentă instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul, dacă indiviziunea nu rezultă din succesiune, caz în care este competentă instanța de la ultimul domiciliu al defunctului.
Încetarea coprorprietății prin partaj poate fi cerută oricând, în afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătoarească.
Dreptul la acțiunea de partaj este imprescriptibil, indiferent de cauza stării de indiviziune. (excepții: acțiune în reducțiunea liberalităților excesive, acțiunea pentru raportarea donațiilor, cererea de împărțire a fructelor produse de bunurile din masa partajabilă, cererea privind lichidarea pretențiilor pentru cheltuielile de înmormântare și respectare a tradițiilor religioase, toate acestea fiind prescriptibile în termenul general).
Niciun coindivizar nu poate renunța la dreptul de a cere ieșirea din indiviziune (excepție: legea permite coindivizarilor să încheie convenții de suspendare a partajului pe o durată de cel mult 5 ani). De asemenea, de cuius nu poate impune urmașilor săi, pe cale testamentară, obligația de a rămâne în indiviziune perpetuă.
Reclamantul este obligat să arate în cerere persoanele între care urmează a avea loc partajul, titlul pe baza căruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde se află, precum și persoana care le deține sau administrează. Dreptul la promovarea cererii de partaj aparține oricărei persoane care se află în stare de indiviziune. Acțiunea în împărțeală trebuie să fie exercitată împotriva tuturor coindivizarilor, în caz contrar, partajul fiind nul absolut.
Judecarea cerereii:
Procedura partajului pune accent pe rolul activ al judecătorului, în scopul de a s realiza o rezolvare mai echitabilă și mai rapidă a litigiului. În tot cursul procesului instanța va stărui ca părțile să împartă bunurile prin bună învoială. Principiul fundamental este acela al împărțirii, pe cât posibil, în natură. Pe baza elementelor stabilite anterior (masa bunurilor, coproprietari, cote-părți, etc.), instanța procedează la formarea de loturi și atribuirea lor, iar în cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sultă.
Finalizarea împărțelii se poate realiza în următoarele modalități:
a) partajarea bunurilor în natură (cu eventuale sulte);
b) atribuirea în natură a bunului care nu este comod partajabil unuia dintre coproprietari (cu obligarea lui la plata unor sulte);
c) vânzarea bunului și împărțeala banilor.
În cazul în care împărțeala nu se poate realiza în niciuna dintre modalitățile prevăzute de lege, instanța va hotărî închiderea dosarului.
Hotărârea de partaj:
Hotărârea de partaj are efect constitutiv, fiecare coproprietar devinde proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devereme de data încheierii actului, în cazul împărțelii voluntare sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă au fost înscrise în cartea funciară.
Odată rămasă definitivă, hotărârea de partaj constituie titlu executoriu și poate fi pusă în executare, chiar dacă nu s-a cerut predarea efectivă a bunului ori instanța nu a dispus în mod expres această predare. Executarea cu privire la bunurile împărțite poate fi cerută în termenul de prescripție de 10 ani. Hotărârea de partaj este supusă numai apelului.
În cazul în care părțile declară în mod expres că nu solicită predarea bunurilor, hotărârea de partaj nu este susceptibilă de executare silită. Pentru a intra în posesia bunurilor atribuite și a căror predare i-a fost refuzată de ceilalți coproprietari, partea interesată va trenui să exercite acțiunea în revendicare. - Efectele hotărârii de casare. Judecarea în fond după casare.
Hotărârea casată nu are nicio putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel. Instanța va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare.
În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat. După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. În cazul rejudecării după casare, cu reținere sau cu trimitere, este admisibilă orice probă prevăzută de lege.
16
Q
BILETUL 18
1. Procedura divorțului
2. Motivele recursului
A
- Procedura divorțului
Divorțul cuprinde următoarele forme:
- divorțul din culpă – cerut de unul dintre soți atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuare căsătoriei nu mai este posibilă sau după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;
- divorțul remediu – din motive de sănătate, la cererea unuia dintre soți acceptată de celălalt și consensual (pe cale judiciară sau administrativă).
Divorțul din culpă – sesizarea instanței - regula: cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților.
Cererea de divorț va cuprinde, pe lângă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele copiilor minori ai celor doi soți sau adoptați, iar dacaă nu sunt copii, se va menționa această împrejurare. Cererea de divorț este supusă taxei judiciare de timbru în sumă fixă. Soțul pârât poate să facă cerere reconvențională. Neintroducerea cererii în termen atrage decăderea soțului pârât din dreptul de a cere divorțul pentru acele motive. Dacă cererea reclamantului a fost respinsă, soțul pârât poate cere divorțul pentru motive ivite ulterior.
Acțiunea de divorț are un caracter strict personal, nimeni nu o poate cere în locul soțului reclamant, iar ca pârât nu poate fi chemat decât celălalt soț. În fața instanțelor de fond, părțile se vor prezenta în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, beneficiază de tutelă specială, are reședința în străinătate sau se află într-o altă asemenea situație, care îl împiedică să se prezinte personal, iar în aceste situații va putea fi reprezentat prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator.
Hotărârea prin care se pronunță divorțul nu se va motiva dacă ambele părți solicită instanței aceasta, indferent care au fost motivele de divorț.
Soluțiile pe care le poate pronunța instanța în caz de admitere a cererii:
- desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a a soțului părăt, atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
- desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soți, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese că amândoi sunt vinovați de destrămarea căsătoriei;
- desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soțului reclamant, doar dacă pârâtul a introdus cerere reconvențională, iar din dovezi a rezultat culpa exclusivă a soțului reclamant sau dacă se dovedește că soții sunt separați în fapt de cel puțin 2 ani, iar soțul reclamant își asumă responsabilitatea pentru eșecul căsătoriei.
Căsătoria este desfăcută din ziua în care hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă sau de la data introducerii cererii de divorț, dacă acțiunea este continuată de moștenitorii soțului reclamant sau pe data eliberării certificatului de divorț, în cazul divorțului pe cale administrativă sau notarială. Efectele desfacerii căsătoriei prin divorț se produc numai pentru viitor (hotărâre constitutivă de drepturi). Hotărârea de divorț se atacă numai cu apel, în termenul de drept comun.
Divorțul remediu – divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat de către instanța judecătorească indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie. Cererea va fi semnată de ambii soți sau de către un mandatar comun, cu procură specială autentică. Primind cererea, instanța va verifica existența consimțământului liber și neviciat al soților, după care va fixa un termen pentru soluționarea cererii în camera de consiliu, iar la termenul de judecată, instanța va verifica dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor și, în caz afirmativ, va trece la judecarea cererii, fără a administra probe cu privire la motivele de divorț. Instanța va pronunța divorțul fără a face mențiune despre culpa soților, prin hotărâre definitivă. Prin aceeași hotărâre instanța va lua act și de învoiala părților, iar dacă soții nu se învoiesc, instanța va administra probele prevăzute de lege și va pronunța o hotătâre cu privire la acestea, hotărârea fiind definitivă numai în ceea ce privește divorțul. Când cererea de divorț este întemeiată pe culpa soțului părăt, iar acesta recunoaște fapetele care au dus la destrămarea vieții conjugale, instanța, dacă reclamantul este de acord, va pronunța divorțul fără a cerceta temeinicia motivelor de divorț și fără a face mențiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei, iar dacă reclamantul nu este de acord, cererea va fi soluționată potrivit prevederilor privind divorțul din culpă.
Când divorțul este cerut pentru că starea de sănătate a unuia dintre soți face imposibilă continuarea căsătoriei, instanța va administra probe privind existența bolii și starea sănătății soțului bolnav și va pronunța divorțul , potrivit Codului civil, fără a face mențiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.
Pe cale administrativă sau prin procedură notarială, dacă soții sunt de acord, cu divorțul, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii. - Motivele recursului
Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: - când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
- dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;
- când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;
- când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
- când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;
- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;
- când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Motivele prevăzute nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal și dacă motivele invocate nu se înacdrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. (excepție: dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică).
17
Q
BILETUL 17
1. Renunțarea la dreptul pretins
2. Procedura revizuirii
A
- Renunțarea la dreptul pretins
Renunțarea la dreptul pretins este actul unilateral și de dispoziție, necondiționat de acceptarea părții adverse, prin care reclamantul renunță la însuși dreptul dedus judecății.
Pârâtul poate renunța la dreptul dedus judecății prin cererea reconvențională. Intervenientul prinipal poate renunța la dreptul dedus judecății prin cererea sa, după încuviințarea în principiu a acesteia.
Reclamantul poate renunța la dreptul pretins în tot cursul procesului; atât verbal în ședință, cât și prin înscris autentic; necondiționat de acceptarea părții adverse, dar condiționat de posibilitatea de a dispune de dreptul pretins.
Efecte: reclamantul pierde posibilitatea de a mai promova cu succes o a doua acțiune între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză juridică (se produce efectul autorității de lucru judecat); renunțarea reclamantului la dreptul invocat nu are niciun efect asupra cererii de intervenție principală ori a cererii reconvenționale. - Procedura revizuirii
Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere. În cazul în care exista hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanțele de recurs la care se referă aceste dispoziții este ICCJ, cererea de revizuire se va judeca de această instanță. În cazul în care se invocă motive care atrag competențe diferite, nu va opera prorogarea competenței.
Termenul de revizuire este de o lună.
Revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitarea a acesteia, sub sancțiunea nulității. Dacă prin aceeași cerere se invocă motive diferite de revizuire, termenul se aplică în mod corespunzător pentru fiecare motiv în parte.
Instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, sub condiția dării unei cauțiuni. Cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată.
Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Revizuentul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei.
Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autprității de lucru judecat.
Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, iar dacă revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile ICCJ, recursul este de competența Completului de 5 judecători.
18
Q
BILETUL 19
1. Procedura împărțelii judiciare
2. Efectele hotărârii de casare judecată în fondul de casare
A
- Procedura împărțelii judiciare
Competența materială revine judecătoriei, indiferent de valoarea masei partajate. Cu privire la competența teritorială, dacă din masa partajabilă face parte un imobil, este competentă instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul, dacă indiviziunea nu rezultă din succesiune, caz în care este competentă instanța de la ultimul domiciliu al defunctului.
Încetarea coprorprietății prin partaj poate fi cerută oricând, în afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătoarească.
Dreptul la acțiunea de partaj este imprescriptibil, indiferent de cauza stării de indiviziune. (excepții: acțiune în reducțiunea liberalităților excesive, acțiunea pentru raportarea donațiilor, cererea de împărțire a fructelor produse de bunurile din masa partajabilă, cererea privind lichidarea pretențiilor pentru cheltuielile de înmormântare și respectare a tradițiilor religioase, toate acestea fiind prescriptibile în termenul general).
Niciun coindivizar nu poate renunța la dreptul de a cere ieșirea din indiviziune (excepție: legea permite coindivizarilor să încheie convenții de suspendare a partajului pe o durată de cel mult 5 ani). De asemenea, de cuius nu poate impune urmașilor săi, pe cale testamentară, obligația de a rămâne în indiviziune perpetuă.
Reclamantul este obligat să arate în cerere persoanele între care urmează a avea loc partajul, titlul pe baza căruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde se află, precum și persoana care le deține sau administrează. Dreptul la promovarea cererii de partaj aparține oricărei persoane care se află în stare de indiviziune. Acțiunea în împărțeală trebuie să fie exercitată împotriva tuturor coindivizarilor, în caz contrar, partajul fiind nul absolut. - Efectele hotărârii de casare. Judecata în fond după casare
Hotărârea casată nu are nicio putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel. Instanța va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare.
În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat. După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. În cazul rejudecării după casare, cu reținere sau cu trimitere, este admisibilă orice probă prevăzută de lege.
19
Q
- Proba cu martori (proba testimonială)
A
- Proba cu martori
Proba cu martori este admisibilă în toate cazurile în care legea nu dispune altfel.
Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 de lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă a fost făcut de acesta în exercițiul activității sale profesionale.
În cazul în care legea cere forma scrisă pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu martori.
Proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris și nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, pe timpul sau în urma întocmirii lui.
Când instanța a încuviințat dovada cu martori, ea va dispune citarea și ascultarea acestora.
Înlocuirea martorilor nu se va încuviința decât în caz de moarte, dispariție sau motive bine întemeiate
Martorii pot fi ascultați chiar la termenul la care proba a fost încuviințată.
La termenul fixat pentru administrarea probei, partea va putea aduce martorii încuviințați chiar și fără a fi citați.
Împotriva martorului care lipsește la prima citare, instanța poate emite mandat de aducere.
Nu pot fi martori:
- rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv;
- soțul, fostul soț, logodnicul ori concubinul;
- cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți;
- persoanele puse sub interdicție judecătorească;
- cei condamnați pentru mărturie mincinoasă.
În procesele privitoare la filiație, divorț și alte raporturi familiale, se vor putea asculta rudele și
afinii, în afară de descendenți.
Sunt scutiți de a fi martori:
- slujitorii cultelor, medicii, farmaciștii, avocații, notarii publici, executorii judecătorești, mediatorii, moașele și asistenții medicali
- judecătorii, procurorii și funcționarii publici, chiar și după încetarea funcției lor.
- cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înșiși sau ar expune alte persoane.
20
Q
- Înscrisul sub semnătură privată
- Înscrisul autentic
A
- Înscrisul sub semnătură privată
Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material. El nu este supus niciunei alte formalități, în afară excepțiilor anume prevăzute de lege:
• formalitatea pluralității de exemplare: înscrisul sub semnătură privată, care constată un contract sinalagmatic, are puterea doveditoare numai dacă a fost făcut în atâtea exemplare originale câte părți cu interese contrare sunt.
• formalitatea „bun și aprobat”: înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către alta să-i plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau, cel puțin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa „bun și aprobat pentru…”;
• sancțiunea nerespectării formalităților speciale: înscrisurile sub semnătură privată pentru care nu s-au îndeplinit cerințele menționate, vor putea fi socotite doar ca început de dovadă scrisă;
• înscrisurile întocmite de profesioniști nu sunt supuse formalităților descrise anterior: înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă dovedirea actului juridic;
Puterea doveditoare:
- înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau socotit de lege ca recunoscut, face dovada între părți până la proba contrară;
- mențiunile din înscris care sunt în legătură directă cu raportul juridic al părților fac dovada până la proba contrară;
- celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă.
Categoria de înscrisuri:
- registrele și hârtiile domestice
- registrele profesioniștilor
Data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă:
- din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public;
- din ziua în care au fost înfățișate la o autoritate sau instituție publică;
- din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public;
- din ziua morții ori din ziua când a survenit neputință fizică de a scrie a celui care l-a întocmit;
- din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, în înscrisuri autentice
- Înscrisul autentic
- este înscrisul întocmit sau primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege, precum și orice alt înscris emis de către o autoritate publică și căruia legea îi conferă acest caracter.
• Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului.
- puterea doveditoare:
• Cu privire la constatările făcute personal de către cel care autentificat actul, înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals;
• Declarațiile părților a căror veridicitate nu a putut fi verificată de către cel care a autentificat înscrisul fac dovadă, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane.
• Alte mențiuni, străine de obiectul actului, pot constitui, între părți, un început de dovadă scrisă.
- nulitatea și conversiunea înscrisului autentic: înscrisul autentic lovit de nulitate absolută poate face deplină dovadă ca înscris sub semnătură privată, dacă este semnat de părți, iar dacă nu este semnat, constituie, doar un început de dovadă scrisă.
21
Q
Mărturisirea
A
Mărturisirea
- constituie recunoașterea de către una dintre părți, din proprie inițiativă sau în cadrul procedurii interogatorului, a unui fapt pe care partea adversă își întemeiază pretenția sau apărarea;
- mărturisirea este judiciară sau extrajudiciară
• Mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, fie personal, fie prin mandatar cu procură specială.
-nu poate produce efecte daca a fost facuta de o persoana lipsita de discernamant
• Mărturisirea extrajudiciară este un fapt supus aprecierii judecătorului, potrivit regulilor de probațiune. Aceasta nu poate fi invocată în cazurile în care proba cu martori nu este admisă.
Instanța poate încuviința, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre părți, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluționarea procesului.
Mărturisirea provocată:
- cel chemat în persoană va fi întrebat de către președinte asupra fiecărui fapt în parte, cu încuviințarea președintelui, fiecare dintre judecători, procurorul, partea adversă pot pune direct întrebări;
- partea va putea răspunde fără să poată citi un proiect de răspuns scris în prealabil, dar se poate folosi de însemnări, cu incuviintarea presedintelui si numai cu privire la cifre si denumiri.
- când ambele părți sunt de față la luarea interogatoriului, ele pot fi confruntate.
- reprezentantul legal al unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau cel care asistă persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate fi chemat la interogatoriu numai în legătură cu actele încheiate și faptele săvârșite în această calitate.
-Pers. Juridice sau statul vor raspunde in scris la interogatoriul comunicat in prealabil
-Partea care se afla in strainatate si este reprezentata in proces va putea fi interogata prin reprezentant
-Inst. Poate incuviinta luarea interogatorului la locuinta celui chemat la interogatoriu prin judecator delegat sau prin comisie rogatorie
Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă in folosul aceluia care a propus interogatoriul.
