ADMINISTRAREA VENITURILOR FISCALE. ACTUL ADMINISTRATIV FISCAL. TITLUL DE CREANŢĂ BUGETARĂ ŞI FISCALĂ. CONTROLUL FISCAL Flashcards
(31 cards)
Aducerea la îndeplinire a legii fiscale presupune acțiuni de:
stabilire a obligațiilor fiscale, patrimoniale și nepatrimoniale,
b) administrarea obligațiilor fiscale, care include și controlul modului de stabilire a
obligațiilor fiscale,
c) colectarea veniturilor fiscale aparținând statului și unităților administrativ-
teritoriale.
Organele fiscale au competența materială de a administra toate obligațiile fiscale în
legătură cu
Organele fiscale au competența materială de a administra toate obligațiile fiscale în
legătură cu impozite, taxe și contribuții, denumite venituri publice fiscale, dar și în
legătură cu veniturile publice nefiscale, cu excepția cazului când printr-o lege se prevede
altfel.
Conform prevederilor art. 2 C.proc.fisc., intră în această sferă a veniturilor publice
următoarele:
impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal;
b) drepturile vamale;
c) redevențele miniere, redevențele petroliere și redevențele rezultate din contracte
de concesiune, arendă și alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu
destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului;
d) alte venituri bugetare, cu excepția celor care rezultă din raporturile juridice
contractuale ale statului sau unităților administrativ-teritoriale și nu sunt date în
competența organelor fiscale.
Între principiile generale pe care administrația publică fiscală trebuie să le aplice în
activitatea sa, reglementate de către legiuitor în Codul de procedură fiscală, dar care
rezultă și din practica CJUE și a instanțelor judecătorești, pot fi incluse următoarele3
:
a) principiul legalității, care este o transpunere a principiului legalității înscris la
nivel constituțional, ce a fost analizat deja.
b) principiul aplicării unitare a legii fiscale este un principiu ce și-a găsit o aplicare
practică destul de rapidă și în vechea reglementare a Codului de procedură fiscală;
c) principiul bunei-credințe trebuie să guverneze relația dintre organele fiscale și
contribuabili. Astfel, organul fiscal trebuie să respecte drepturile legale ale
contribuabililor pe parcursul desfășurării activității specifice administrației
publice fiscale, iar contribuabilii trebuie „să își îndeplinească obligațiile și să își exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege
și să declare corect datele și informațiile privitoare la obligațiile fiscale datorate”.
d) principiul prevalenței economicului asupra juridicului este un principiu de
interpretare a legii fiscale pe care organele fiscale îl urmează atunci când aplică
legea. Conform acestuia, organele fiscale interpretează situațiile de fapt prezentate
de contribuabili sau identificate ce stau la baza stabilirii unui impozit, taxă sau
contribuție în legătură cu o tranzacție sau activitate în funcție de realitatea
economică a tranzacției sau activității respective. Acest principiu se aplică ținând
cont și de prevederile art. 11 alin. (1) C.fisc4
Definiția actului administrativ fiscal
Actul administrativ fiscal reprezintă manifestarea unilaterală și expresă de voință a
organelor fiscale în scopul de a produce efecte juridice, adică de a da naștere, a modifica
sau a stinge drepturi și obligații fiscale, în temeiul puterii publice, sub controlul de
legalitate al instanțelor judecătorești
Din această definiție rezultă și trăsăturile actului administrativ fiscal, anume:
a) este o manifestare de voință unilaterală și expresă a organului fiscal;
b) produce efecte juridice, fiind emis în legătură cu stabilirea unei situații fiscale a
unui contribuabil;
c) este emis în regim de putere publică, ceea ce înseamnă că este obligatoriu atât
pentru organul fiscal emitent, cât și pentru contribuabil, și este executoriu;
d) are un regim juridic specific, fiind supus controlului de legalitate al instanțelor
judecătorești de contencios administrativ, în condițiile garantate de Constituție
Regulile de emitere și comunicare a actului administrativ fiscal
Actul administrativ fiscal se emite de către organul fiscal, în scris, fiind obligatoriu să
cuprindă elementele prevăzute de art. 46 alin. (2) C.proc.fisc, pe suport hârtie sau în
formă electronică.
cand produce efecte actul administrativ fiscal?
Indiferent de modalitatea de emitere, actul administrativ fiscal produce efecte
juridice față de contribuabil și îi este opozabil numai de la data la care îi este
comunicat acestuia, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Codul de procedură fiscală stabilește în sarcina organului fiscal obligația de a iniția
acțiunile de comunicare a actului administrativ fiscal în termen de cel mult 10 zile
lucrătoare de la data emiterii acestuia. Nerespectarea acestei obligații legale poate
constitui temei pentru angajarea răspunderii patrimoniale a statului sau unităților
administrativ-teritoriale, pentru prejudiciile cauzate contribuabilului de funcționarii
publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, conform
prevederilor art. 341 C.proc.fisc.
Actul administrativ fiscal poate fi emis în formele specifice prevăzute de Codul de
procedură fiscală8
a) soluția fiscală individuală anticipată, ce presupune ca organul fiscal central să
soluționeze o cerere formulată de un contribuabil privind reglementarea unor
situații fiscale de fapt viitoare;
b) acordul de preț în avans, care se emite de asemenea de organul fiscal central,
însă în legătură cu stabilirea condițiilor și modalităților de determinare a
prețurilor de transfer, în cazul tranzacțiilor efectuate între persoane afiliate;
c) decizia organului fiscal, sub denumirea decizie de impunere, atunci când sunt
stabilite obligații fiscale patrimoniale, respectiv creanțe fiscale sau bugetare,
dacă sunt de competența organului fiscal sau decizie prin care se constată
încălcări de către contribuabil a unor obligații fiscale nepatrimoniale, precum
și deciziile asimilate deciziei de impunere în condițiile art. 98 C.proc.fisc.;
d) decizia altor autorități publice, prin care sunt stabilite creanțe bugetare privind
prejudicii sau plăți nelegale din fonduri publice, dacă astfel de competențe
sunt stabilite prin lege specială;
e) declarația fiscală a contribuabilului, care poate fi informativă sau de impunere
și care se depune de către persoanele care au calitatea de contribuabili,
respectiv de plătitori de impozite, taxe sau contribuții sociale obligatorii în
conformitate cu prevederile Codului fiscal sau în temeiul altor legi speciale.
Între titlurile de creanță care consemnează creanțe bugetare menționăm:
a) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit în
conformitate cu prevederile legale aplicabile, în care este stabilită obligația de
plată a unei amenzi;
b) ordonanța procurorului sau hotărârea instanței judecătorești competente atunci
când este stabilită obligația de plată a unei amenzi, cheltuieli judiciare sau alte
plăți datorate bugetului general consolidat.
Actul administrativ fiscal prin care se constată creanţe fiscale
Actul administrativ fiscal prin care se constată creanţe fiscale este denumit de lege titlul
de creanţă fiscală.
Titlul de creanță fiscală poate fi emis de către:
a) contribuabil, fiind denumit, în acest caz, declarație fiscală;
b) organul fiscal, denumit, în această situație, decizie de impunere.
Sunt asimilate deciziei de impunere următoarele acte administrativ fiscale emise de către
organul fiscal:
a) deciziile privind soluţionarea cererilor de rambursare de taxă pe valoarea adăugată şi
deciziile privind soluţionarea cererilor de restituiri de creanţe fiscale;
b) deciziile referitoare la bazele de impozitare;
c) deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii;
9 M. Ene, op. cit., p. 245
d) deciziile privind nemodificarea bazei de impozitare.
Titlul de creanță fiscală este actul administrativ fiscal care are anumite particularități
rezultate din lege:
(i) este un act juridic emis în regim de putere publică, adică un act juridic unilateral,
supus reglementărilor de drept fiscal;
(ii) este un act juridic declarativ de drepturi și obligații fiscale, întrucât drepturile
și obligațiile subiectelor rezultă din lege;
(iii) este un act juridic emis în formă scrisă, ad validitatem;
(iv) este un act juridic executoriu de drept, fără a fi necesară o învestire specială
cu formulă executorie, specifică dreptului civil.
Nulitatea actului administrativ fiscal
Actul administrativ fiscal poate fi declarat nul (nulitate absolută), de către organele
fiscale sau de către instanțele judecătorești competente10, în oricare dintre situațiile
prevăzute de art. 49 C.proc.fisc. De asemenea, actul administrativ fiscal poate fi anulat
de către organele fiscale sau de către instanțele judecătorești, atunci când este emis
cu încălcarea oricăror pevederi legale, altele față cele menționate pentru nulitatea actului.
Legea permite și desființarea actului administrativ fiscal, integral sau parțial, atunci când
organul fiscal emitent consideră că a emis un act care nu este legal sau oportun, situație
în care, din punct de vedere administrativ, actul este revocat, fiind retras din ordinea
juridică pentru a nu mai produce efecte juridice.
În cazul în care intervine o schimbare a situației de fapt sau de drept care generează o
schimbare a conținutului actului administrativ fiscal, organul fiscal poate dispune, din
oficiu sau la cerere, modificarea actului respectiv.
Organul fiscal poate emite un nou act administrativ fiscal, în acele cazuri în care este
posibil, în condiții legale.
Controlul fiscal
Definiția și reglementarea controlului fiscal
Controlul fiscal este o formă a controlului financiar extern11, realizat de instituții publice
special împuternicite prin lege.
Sediul materiei este în Codul de procedură fiscală, art. 113 – 151.
La nivel central, respectiv pentru fondurile publice care se fac venit în unul din bugetele
care compun sistemul bugetar central, controlul fiscal se realizează de către Ministerul
Finanțelor Publice, prin ANAF sau de alte instituții publice special împuternicite prin lege
(un exemplu în acest sens este Administrația Fondului pentru Mediu).
La nivel local, activitatea de control fiscal cu privire la formarea și administrarea
veniturilor fiscale locale este exercitată de către organele fiscale locale stabilite prin
hotărâre a autorităților deliberative.
Formele controlului fiscal
Controlul fiscal efectuat în temeiul prevederilor Codului de Procedură Fiscală se
realizează în una din următoarele forme:
a) inspecția fiscală;
b) control inopinat;
c) control antifraudă;
d) verificarea situaţiei fiscale personale de către organul fiscal central;
e) verificarea documentară.
Inspecția fiscală
Obiectul inspecției fiscale este de a verifica legalitatea şi conformitatea declaraţii
fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea
obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, precum și respectarea prevederilor
legislației fiscale și contabile, dar și verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de
impozitare şi a situaţiilor de fapt aferente, stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale
principale12.
Inspecția fiscală se efectuează de către:
a) ANAF,
b) compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, în
situaţia impozitelor şi taxelor locale,
c) alte autorităţi care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe,
contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
cine este supus controlului fiscal sub forma inspectiei fiscale
Sunt supuși controlului fiscal sub forma inspecției fiscale toți contribuabili, respectiv
orice persoane fizice, persoane juridice precum şi oricare alte entități, indiferent de forma
lor de organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere sau plată a obligaţiilor fiscale
prevăzute de lege.
Organele de inspecție fiscală pot efectua una din următoarele forme de inspecție:
a) inspecție fiscală generală;
b) inspecție fiscală parţială.
Inspecția fiscală se poate realiza de către organul fiscal utilizând una din următoarele
metode de verificare:
a) inspecţia prin sondaj;
b) inspecţia exhaustivă;
c) inspecţia electronică.
La finalizarea inspecției fiscale,
La finalizarea inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală are obligația de a realiza în
scris raportul de inspecție fiscală care cuprinde rezultatul inspecţiei fiscale în care sunt
prezentate constatările organului de inspecţie fiscală din punctul de vedere faptic şi legal
şi consecinţele lor fiscale la care se anexează toate actele comunicate de contribuabil
precum și cele privind constatările efectuate la sediul contribuabilului (cum ar fi procese-
verbale încheiate cu ocazia controalelor inopinate sau de constatare la faţa locului).
Contribuabilul are dreptul să își exprime un punct de vedere, în scris, cu privire la
constatările organului de inspecţie fiscală, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la
data încheierii inspecţiei fiscale și prezentării constatărilor, respectiv cel mult 7 zile
lucrătoare în cazul marilor contribuabili.
În raportul de inspecţie fiscală trebuie inclusă și opinia organului de inspecţie fiscală,
motivată în drept şi în fapt, cu privire la punctul de vedere exprimat de contribuabil.
Raportul de inspecţie fiscală stă la baza emiterii:
a) deciziei de impunere, pentru diferenţe în plus sau în minus de obligaţii fiscale
principale aferente diferenţelor de baze de impozitare;
b) deciziei de nemodificare a bazelor de impozitare, dacă nu se constată diferenţe ale
bazelor de impozitare şi respectiv de obligaţii fiscale principale
c) deciziei de modificare a bazelor de impozitare dacă se constată diferenţe ale bazelor
de impozitare, dar fără stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale principale.
Deciziile se emit în termen de cel mult 25 zile lucrătoare de la data încheierii inspecţiei
fiscale, acest termen fiind de decădere astfel că dacă organul de inspecție fiscală nu a emis
decizia nu o mai poate emite în baza inspecției fiscale efectuate.
