Analiza textului dramatic Flashcards
(16 cards)
Instantele spectaculare
Regizorul (coordonarea elementelor care participă la
construcţia reprezentării teatrale);
Actorii: - rostirea replicilor;
mişcare scenică;
Intonaţie, gestică, mimică (filtre semiotice
suplimentare care modelează semnificaţia
replicilor);
Costum;
Mască (machiaj);
Decorul (scenografia);
Sunetul (zgomot, muzică);
Lumina
Dubla abordare a operei dramatice
- Abordare literara (studiul literaturii dramatice)
2.Abordare teatrologica - Studii Teatrale (studiul mecanismelor spectaculare, studiul artei dramatice in complexitatea sa)
- Abordarea literara
[Studiul literar al textelor dramatice permite folosirea unor instrumente cu
utilitate şi în cazul celorlalte texte literare: istorice şi hermeneutice (studiul
surselor de inspiraţie, a influenţelor, a temelor şi motivelor, al stilului, al
nivelurilor de limbă, a retoricii sale specifice în relaţia cu evoluţia istorică a
fenomenelor similare), poetice (teoria genurilor literare şi a specificităţilor de
construcţie) sau estetice]
2.Abordarea teatrologica
[Studiul spectacularului presupune o incursiune în universul relaţiilor
limbajului verbal (textul) cu celelalte limbaje (şi dimensiunile lor artistice
implicate - artele plastice, artele vizuale etc.), evaluarea prestaţiilor
actoriceşti, evaluarea raporturilor dintre textul scris şi textul emis în
producţia scenică etc.
Functia didasclaliilor
reprezintă proiectul spectacular al textului.
în textul didascaliilor se regăsesc atât indiciile de lectură
care configurează fucţional elementele ficţionale generate
de textul dramatic (i.e. acţiune, personaje, coordonate
spaţio-temporale) cât şi elementele cadru ale viitorului
spectacol
Tipul de didascalii
1.Didascalii initale
2.Functionale
3.D expresive
Didascalii initale
➢ lista de personaje, raporturile dintre personaje, ierarhia personajelor,
indicaţii privind vârsta, statutul, costumul personajelor. Aceste didascalii
reprezintă indirect prototipul personajelor.
➢ locul şi momentul generic al acţiunii care va urma
Didascalii functionale
➢ Definesc, odată cu fiecare replică, identitatea celui care vorbeşte, condiţie
a înţelegerii dialogului;
➢ indică structurarea textului (acte/scene) sau diversele secvenţe a viitorului
spectacol;
➢ indicaţii de mişcare scenică;
➢ dau indicaţii asupra momentului scenic (episodului) – organizarea spaţiului,
jocul obiectelor, efectele de lumină, elementele sonore (zgomote, muzică)
sau vizuale (proiectarea de fotografii de ex.)
Didascalii expresive
acestea servesc drept intermediar între
scriitură şi jocul scenic. Se adresează în acelaşi timp cititorului,
regizorului şi actorilor, conţinând filtrele semiotice suplimentare care
modulează replicile
➢ intonaţie (răstit, înălţând vocea etc.)
➢ timbrul vocii (grav, timid, incetişor)
➢ sentimentul cu care e rostită replica (trist);
➢ atitudinea comportamentală a personajului („furios, râzând”);
➢ caracterul generic al personajului (insolent, candid)
➢ indicaţii gestuale
Dialogul
textul destinat rostirii pe scenă;
individualizat la nivelul personajului;
dialogul imită limbajul vorbit; dimensiunea pronunțat colocvială;
ceea ce caracterizează dialogul este stilul direct, prezentul ca temporalitate
dominantă;
Există posibilitatea inserțiilor narative (personajele povestesc evenimente
necesare înțelegerii acțiunii);
O problemă importantă a dialogului dramatic este caracterul său dual.
Replica personajului se adresează, într-o primă dimensiune, unui alt personaj,
dar de fapt receptorul final şi important al replicilor este spectatorul.
Patru dimensiuni ale spatiului teatral
1.Spatiul institutional
2.s scenuc
3.S fictional
4.S cultural- istoric
1.Spatiul institutional
instituţia denumită TEATRU, spaţiul receptării
spectacolului;
[amfiteatrul grec – piaţa publică (Les miracles, Commedia dell arte) în
Evul mediu şi Renaşterea timpurie – spaţiul amenajat în perioada post
renascentistă];
spaţiul unei receptări publice, un spaţiu în care funcţionează o
convenţie culturală şi socială puternică;
un spaţiu împărţit în două: spaţiul destinat jocului (scena) / spaţiul
destinat spectatorului; relaţia problematică dintre cele două
Spatiul scenic
: spaţiul reprezentărilor teatrale, spaţiul de joc;
organizarea spaţiului scenic – o problemă istorică (dimensiune
circulară în antichitate, dimensiune cubică în sala a l’italienne);
organizarea spaţiului scenic priveşte tipul relaţiei dintre spectatori şi
specatacol
Spatiul fictional
coordonatele spaţiale ale lumii ficţionale; acestea au un caracter
ambivalent dacă nu chiar paradoxal: un spaţiu fictiv prezentificat pentru
spectatori; imaginar devenit prezenţă şi proximitate, reprezentare
„reală” (perceptibilă senzorial) a unui referent ficţional;
➢ teoreticienii disting în interiorul spaţiului ficţional două dimensiuni:
1. spaţiul vizibil („realitatea” vizibilă a scenei – casa lui Jupân
Dumitrache, Castelul din Elsinore etc.);
2. spaţiul virtual (spaţiul evocat prin intermediul dialogului sau gesticii
personajelor sau reprezentat metonimic prin deschiderile decorului
fereastră, usă, proiecţii video, lumini etc.). Spaţiul virtual conferă
credibilitate, deschidere şi inserţie culturală spaţiului vizibil. (Moscova
din Trei surori de Cehov)
Spatiul cultural- istoric
(semnificaţiile cultural istorice ale ficţiunii
dramatice; Caragiale – „realitatea” cultural-istorică a celei de-a doua
jumătăţi a secolului al XIX-lea);
➢ Reprezentarea spaţialităţii în teatru se face prin referinţele din
didascalii („acţiunea se petrece la…”) şi prin dialog
Timpul dramatic
- Timpul reprezentării:
➢ un acum al reprezentării care coincide cu un
acum al spectatorului - Timpul (temporalitatea) ficţiunii:
➢temporalitatea evolutivă a acţiunii dublată de o
temporalitate cultural – istorică (a semnificaţiilor
culturale);
➢(Caragiale: „lasata secului, cu două săptămâni,
inainte de un „acum” ficţional)
