Condițiile formării economiei mondiale Flashcards
(1 cards)
Condițiile formării economiei mondiale - sinteză.
Pe măsură ce comerțul a crescut începând cu secolul al XI-lea, puterea vasalilor a scăzut, fiind înlocuită treptat de negustori și primii capitaliști. Acest proces a fost sprijinit de inovațiile în navigație și conectarea regiunilor europene. Trimiterea navelor în străinătate pentru perioade îndelungate a necesitat organizare, asumarea riscurilor și noi forme de finanțare, ceea ce a dus la crearea instituțiilor economice caracteristice capitalismului.
Capitalismul s-a consolidat în regiunile unde populația indigenă era redusă, permițând coloniștilor europeni să impună propriile sisteme economice și tehnologii.
În America de Nord și Australia, populația indigenă era puțin numeroasă, ceea ce a permis imigranților europeni să creeze industrii și să dezvolte capitalismul fără mari obstacole locale. În regiunile dens populate, colonizarea a dus la o economie de tip extractiv, împiedicând dezvoltarea capitalismului local. În Africa, Asia și America Latină, populațiile indigene numeroase au fost integrate forțat în sisteme coloniale care au favorizat exportul de materii prime, fără a stimula dezvoltarea industrială locală.
Până în 1868, Japonia a fost o societate izolată, marcată de structuri feudale și un sistem rigid de caste. Această izolare a menținut Japonia departe de influențele externe și de dezvoltările industriale occidentale. După Restaurarea Meiji, Japonia a inițiat rapid un proces de industrializare, adoptând tehnologii occidentale pentru a reduce decalajul față de marile puteri. Japonezii au construit industrii moderne și o marină performantă, transformând țara într-o putere industrială într-un timp scurt.
Crizele economice și politice din prima jumătate a secolului XX au destabilizat economia globală, culminând cu Marea Depresiune. Evenimente precum hiperinflația din Germania, prăbușirea bursei americane din 1929 și politicile protecționiste (precum Smoot-Hawley Tariff Act) au accentuat instabilitatea economică mondială. Germania, afectată grav de consecințele Primului Război Mondial, a cunoscut o reindustrializare accelerată sub regimul nazist, ceea ce a pregătit terenul pentru cel de-al Doilea Război Mondial. După o perioadă de crize, naziștii au relansat economia prin programe masive de investiții în infrastructură, industrie și înzestrare militară.
În 1944, Puterile Aliate au inițiat crearea unei noi ordini economice globale pentru a preveni viitoare crize și conflicte. Conferința de la Bretton Woods a marcat începutul unui efort coordonat de stabilizare a economiei mondiale după distrugerile războiului. Au fost fondate instituții-cheie menite să sprijine reconstrucția economică și stabilitatea financiară internațională. Cele trei organizații propuse — Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Fondul Monetar Internațional și Organizația Internațională a Comerțului — au avut roluri centrale în susținerea dezvoltării și cooperării economice globale.
După Al Doilea Război Mondial, procesul de decolonizare a dus la apariția multor națiuni noi, în special în Africa, Asia și Orientul Mijlociu. Puterile europene, precum Marea Britanie, Franța și Portugalia, au început să-și retragă controlul colonial, lăsând în urmă state tinere și independente. Noile state independente au ales, în multe cazuri, politici economice socialiste, influențate de moștenirea colonială. Guvernele acestor țări au jucat un rol central în economie, încercând să-și atingă obiectivele de dezvoltare într-un context politic și economic dificil.
Multe națiuni nou-independente au adoptat politici de substituție a importurilor pentru a rupe ciclul economic colonial și a-și construi propriile industrii.Aceste politici vizau transformarea materiilor prime locale în bunuri finite, în locul importurilor din fostele metropole coloniale. Deși au generat creștere inițială, industriile protejate au devenit ineficiente, iar strategiile de promovare a exporturilor s-au dovedit mai sustenabile pe termen lung. Țările din Asia de Sud-Est care au trecut la exporturi competitive au reușit să își dezvolte economii mai dinamice și integrate în economia globală.
Crizele petroliere din anii 1970 au arătat interdependența economiilor globale și au provocat recesiuni însoțite de inflație în țări precum SUA. Pentru prima dată, mulți americani au realizat că economia lor depinde de evenimente și resurse din afara granițelor naționale. Veniturile crescute ale țărilor exportatoare de petrol (petrodolarii) au fost reinvestite în marile bănci occidentale, care au început să crediteze masiv țările în curs de dezvoltare. Astfel, crizele petroliere au contribuit indirect la îndatorarea statelor sărace, care aveau nevoie urgentă de capital pentru a face față costurilor energetice crescute.
Politicile monetare stricte și recesiunea din SUA în anii 1980 au declanșat o criză a datoriilor în țările în curs de dezvoltare, crescând costul împrumuturilor și reducând veniturile din exporturi. Țări precum Mexic, Brazilia și Argentina au fost puternic afectate, fiind nevoite să intre în incapacitate de plată sau să accepte programe de austeritate impuse de FMI. Criza a dus la o schimbare de strategie economică: multe state au renunțat la substituția importurilor în favoarea unei deschideri către piețele globale și atragerea de investiții. Țările care au urmat politici de promovare a exporturilor (precum „Tigrii Asiatici”) au prosperat, iar statele în curs de dezvoltare au început să fie văzute ca parteneri economici, nu doar ca foste colonii.
