ORGANIZAREA DE STAT A VOIEVODATULUI TRANSILVANIEI Flashcards
Evoluție istorică
Perioada cuprinsă între sec. al IX-lea și sec. al XII-lea
La venirea lor în Transilvania, ungurii au găsit deja formate stratificarea socială și relațiile de producție
de tip feudal, precum și formele de proprietate ale feudalismului și instituțiile politice feudale (în centrul cărora
se afla instituția voievodatului). Toate aceste realități ale lumii feudale au cunoscut o evoluție specifică, aparte
față de Țara Românească și Moldova, pe fondul instaurării dominației maghiare. Ungurii, care, la venirea în
Transilvania, se aflau într-un stadiu primitiv de organizare și nu aveau instituții proprii de tip feudal, le-au
preluat pe cele ale românilor și le-au utilizat apoi ca instrumente de reprimare socială și națională a românilor.
Constatând numărul mic al ungurilor din Transilvania, deducem că ei nu puteau exercita o dominație
efectivă, astfel încât regii maghiari au procedat la o colonizare masivă cu sași și secui. În ciuda acestor
eforturi, populația românească autohtonă a continuat să reprezinte majoritatea în Transilvania. Așa cum
rezultă din documentele cancelariei maghiare, pe întreg teritoriul românesc, existau, încă din sec. al IX-lea,
numeroase cnezate, voievodate și țări românești, conduse de nobili români care purtau diverse titulaturi:
cneji, juzi, jupani, voievozi. Existența lor e confirmată nu numai de documente, ci și prin urmele pregnante
pe care aceste instituții le-au lăsat în organizarea administrativă, militară și economică a voievodatului
Transilvania, până la sfârșitul acestuia.
În cadrul procesului de supunere a Transilvaniei de către unguri, s-a dat o luptă acerbă între nobilii
români și nobilimea desprinsă din rândul cotropitorilor. Această nobilime era desemnată prin termenul de
nemeș, iar membrii săi au reușit în final să acapareze toate drepturile românilor, prin deposedarea și
subordonarea acestora
Evoluție istorică
) Perioada cuprinsă între sec. al XII-lea și sec. al XV-lea
Între sec. al XII-lea și sec. al XV-lea, nobilii români sunt încă menționați în documentele vremii,
alături de cei unguri, sași și secui, chiar și în documentele cancelariei maghiare. Acest lucru se explică prin
faptul că, până în sec. al XV-lea, nobilii români au continuat să exercite pe teritoriile pe care le conduceau
atribuțiuni administrative, judiciare, fiscale și militare, în contextul în care aparatul local și central de
conducere al voievodatului Transilvaniei nu era bine consolidat. Românii, majoritari în Transilvania, își
apărau, așadar, instituțiile cu îndârjire.
Evoluție istorică
Perioada cuprinsă între sec. al XV-lea și sec. al XVIII-lea
Din a doua jumătate a sec. al XV-lea, însă, dar mai ales după constituirea la 1437 a lui Unio Trium
Nationum, o înțelegere între nobilimea maghiară și patriciatul sas și săsesc, drepturile feudalilor români
sunt încălcate sistematic, aceștia fiind excluși, în cele din urmă, împreună cu întreaga populație română, de la
viața politică a țării. Această situație a ținut până în sec. al XVIII-lea.
În acest context, și-au păstrat pozițiile doar acei feudali români care au acceptat trecerea la catolicism
și maghiarizarea, iar ceilalți au decăzut treptat în rândurile micii nobilimi, iar apoi chiar în rândurile țărănimii
dependente. Alături de nobilimea laică din Transilvania, a existat și o nobilime ecleziastică, formată din
înalții prelați ai Bisericii Catolice, care, în paralel cu exploatarea de tip feudal, promovau și o susținută politică
de reprimare națională a românilor ortodocși, considerați schismatici.
Pagină | 11
În Transilvania, exploatarea feudală a fost mult mai intensă, deoarece ea se împletea cu exploatarea
națională a românilor majoritari și autohtoni. Pe de altă parte, dezvoltarea mai accentuată a meșteșugului și
a comerțului în Transilvania a făcut ca orășenii să reprezinte aici o categorie socială mult mai importantă și
mult mai stratificată, orășenii fiind organizați în bresle și având obligații financiare și militare.
- Organele centrale de conducere
precizari introductive
În epoca Voievodatului, Transilvania a avut organe centrale de conducere proprii, drept efect al
autonomiei sale, în calitate de entitate statală distinctă de regatul maghiar.
Până la sfârșitul sec. al XII-lea, dominația maghiară s-a exercitat doar asupra zonei de nord-vest a
Transilvaniei, condusă de Marele Principe (Mercurius Princeps, menționat de izvoarele istorice în anul 1111,
avându-și sediul la Curtea Regală Maghiară). Restul Transilvaniei se afla sub conducerea cnejilor, voievozilor
și juzilor români.
Constatând că nu pot supune Transilvania doar prin forță, maghiarii au fost nevoiți să accepte formele
tradiționale de organizare feudală ale românilor transilvăneni și să colaboreze, măcar la început, cu nobilii
români. În acest context, s-a constituit voievodatul Transilvaniei, prin extinderea la scara întregului arc
carpatic a instituției feudale românești a voievodatului, astfel încât documentele îl menționează în 1176 pe
Leustachiu, voievod al Transilvaniei.
Voievodul
Voievozii Transilvaniei, dintre care mulți erau români, deși vasali ai regilor maghiari, s-au manifestat
permanent ca reprezentanții intereselor feudale locale și au căutat să-și lărgească atribuțiile și să înlăture
dominația maghiară. Unii dintre ei au reușit să transforme Transilvania într-un regnum distinctum de Regnum
Hungariae.
Voievodul
Atribuțiuni administrative
Pe plan administrativ, voievodul îl numea pe vicevoievod, pe conducătorii comitatelor și pe marii
dregători ai Transilvaniei. Totodată, voievodul prezida și convoca Congregația generală a nobililor.
Voievodul
Atribuțiuni judiciare
Pe plan judiciar, voievodul era judecător supremi Atât pe plan administrativ, cât și pe plan judiciar,
atribuțiile sale erau limitate de autonomia unităților administrativ-teritoriale (comitate, scaune săsești,
scaune secuiești), de privilegiile acordate Bisericii Catolice, de faptul că voievodul este vasalul regelui
maghiar, precum și de împrejurarea că domnii Moldovei și ai Țării Românești dețineau feude importante în
Transilvania (Almașul, Făgărașul, Ciceul, Rodna, Cetatea de Baltă).
Voievodul
° Atribuțiuni militare
e plan militar, voievodul era conducătorul armatei Transilvaniei, poziție pe care a păstrat-o
neștirbită datorită rolului pe care Transilvania l-a jucat în apărarea statului maghiar împotriva turcilor și a
tătarilor.
Voievodul
Încercări de limitare a atribuțiunilor voievodului
Încercările regilor maghiari de a limita atribuțiunile voievozilor Transilvaniei s-au lovit de o puternică
împotrivire, iar, de-a lungul timpului, balanța raportului de forță dintre regele maghiar și voievozii
Transilvaniei a înclinat în favoarea voievozilor Transilvaniei. De exemplu, voievodul Transilvaniei devine din
sec. al XV-lea și comite al secuilor, extinzându-și astfel jurisdicția și asupra scaunelor secuiești.
Voievodul
Aparatul de dregători
În exercitarea atribuțiunilor sale, voievodul era ajutat de un aparat central de dregători, asemănător
cu cel din Moldova și Țara Românească, dar mai puțin dezvoltat, întrucât voievodul era vasalul regelui
maghiar, iar, pe de altă parte, autoritățile administrativ-teritoriale (comitatele și scaunele) se bucurau de o
foarte largă autonomie. Abia din epoca Principatului se va realiza un sistem complet de dregători.
Cei mai importanți dregători erau vicevoievodul, notarul voievodal (șeful cancelariei voievodale, cu
atribuțiuni asemănătoare celor ale logofătului) și judele curții voievodale (cu atribuțiuni asemănătoare celor
ale vornicului).
) Congregația generală a nobililor
Un alt organ central de conducere a Transilvaniei era Congregația generală a nobililor (Congregatio
generalis nobilium). Aceasta era adunarea reprezentativă, pe stări, a nobilimii comitatelor, a clerului, a
orășenilor și a țăranilor liberi proprietari de pământ.
La început, din Congregatio generalis nobilium au făcut parte și nobilii români, ultima congregație la
care aceștia au fost menționați datând din 1291. Ulterior, după Unio Trium Nationum, în compunerea adunării
intrau doar reprezentanții celor trei națiuni privilegiate, cu excluderea definitivă a reprezentanților poporului
român autohton și majoritar.
Congregatio generalis nobilium era un organ de stat fără caracter permanent, ce se întrunea
periodic, la convocarea voievodului, de regulă la Turda. Atribuțiunile sale erau de natură administrativă și
fiscală. Existența acestui organ ilustrează autonomia Transilvaniei, întrucât nicio lege a Dietei maghiare nu se
aplica în Transilvania, dacă nu era însușită de Congregatio generalis nobilium.
§3. Organizarea locală
Districtele românești
Organizarea locală a voievodatului Transilvaniei este o îmbinare a structurilor politico-administrative
ale românilor, existente încă dinainte de cucerirea maghiară și care au supraviețuit și în cadrul voievodatului,
cu noi elemente de organizare locală, împrumutate de maghiari din sistemul feudal german.
Astfel, în regiunile locuite exclusiv de români, subdiviziunile administrativ-teritoriale erau
districtele românești, conduse de cneji, voievozi și juzi.
§3. Organizarea locală
Comitatele maghiare
În regiunile unde printre populația română a pătruns și cea maghiară, subdiviziunile administrativteritoriale erau comitatele, împărțite în plăși. Comitatele erau conduse de comiți, numiți la început de regele
maghiar, iar, din sec. al XIII-lea, de către voievodul Transilvaniei. La nivelul comitatului, comitele era ajutat
de un vicecomite sau de o adunare a comitatului, unde participa nobilimea locală.
Pagină | 13
Plășile erau conduse de pretori.
§3. Organizarea locală
Scaunele secuiești
În zonele unde au fost colonizați, secuii s-au organizat în unități administrativ-teritoriale cu
caracter militar, denumite scaune secuiești. Instituția este preluată tot de la români, de la vechile scaune de
judecată ale acestora. Numărul scaunelor secuiești au ajuns, în sec. al XV-lea, la 7, fiecare scaun fiind condus
de un căpitan (cu atribuțiuni administrative) și de un jude (cu atribuțiuni judecătorești).
Cele șapte scaune formau împreună universitas siculorum (obștea secuilor, cu capitala la Odorhei).
Aceasta era condusă de un comite al secuilor, numit de regele maghiar. Începând cu sec. al XV-lea, voievodul
Transilvaniei devine și comite al secuilor, extinzându-și autoritatea și asupra obștii secuiești. Comitele secuilor
era ajutat de un vicecomite al secuilor.
§3. Organizarea locală
Scaunele săsești
În zonele în care au fost colonizați sașii, s-au constituit, după modelul scaunelor de județ ale românilor,
scaune săsești. Aceasta erau, inițial, în număr de 7, apoi în număr de 9, fiecare scaun fiind condus de un jude
regal (numit de regele maghiar), de un vicejude (numit tot de rege) și de un jude scaunal (ales de comunitatea
locală).
Scaunele săsești alcătuiau universitas saxorum (obștea sașilor, cu capitala la Sibiu), condusă de un
comite, reprezentant al regelui maghiar, dar care ulterior a trecut sub autoritatea voievodului Transilvaniei.
Din sec. al XV-lea, el era ales de membrii comunității săsești.
