Luceafarul Flashcards
(51 cards)
intro eminescu
Ultimul romantic al literaturii europene, Mihai Eminescu se alătură triadei Marilor Clasici, grație geniului său artistic și viziunii estetice inedite.
intro opera
Publicat inițial in 1883, la Viena, în almanahul ,România jună”, poemul ,Luceafărul” reprezintă rezultatul a zece ani de trudă asiduă și jertfă de cuvânt, devenind magnum opus-ul creatiei eminesciene.
curent
Opera se încadrează în curentul romantic, deoarece întruneste toate dezideratele estetice ale acestuia.
heliotropismului erotic
Se remarcă prezenţa heliotropismului erotic, în conturarea iubirii dintre Cătălin și Cătălina, fata devenind centrul lumii sale interioare (,Cu.farmecul luminii reci/Gândirile străbate-mi”,”,Căci ești iubirea mea dintâi/Și visul meu din urmă”)
autotrofie
a autotrofiei, în tabloul al patrulea, natura reflectând starea de spirit a celor doi îndrăgostiți
ataraxie
precum și a ataraxiei, Hyperion retrăgându-se în finalul poemului în sfera sa de existenţă, detaşându-se de tumultul existenţei umane (.Ci eu în lumea mea mă simt/Nemuritor și rece”)
clase sociale inferioare
Totodată, se observă prezenţa personajelor aparținând unor clase sociale inferioare (Cătălin)
apelul la antiteza
si apelul la antiteză ca mijloc fundamental de caracterizare, atât între Luceafăr și Cătălin, cât și între Luceafăr și fata de împărat
surse de inspiratie
folclorice si filosofice
surse de inspiratie folclorice
atat folclorice, precum basmul popular românesc ,Fata în grădina de aur”, cules de austriacul Richard Kunisch, și mitul Sburătorului
surse de inspiratie filosofice
cât și filosofice, flind influenţat cu precădere de scrierile lui Arthur Schopenhauer cu privire la antiteza dintre omul comun, instinctual și aflat în căutarea fericiri, și omul de geniu, ce își depăşește limitele pentru a obține cunoașterea pură, trăind veșnic înstrăinat de restul societăţii
titlu sintetic
Titlul operei este constituit sintetic din vocabula substantivala proprie, Luceafărul”, ce dezvăluie identitatea personajului-simbol cu rol de protagonist, personaj eponim.
lucci şi ferre
Entitate cosmică aparținând dimensiunii eterice, el se suprapune finţei de geniu, numele său find compus prin alăturarea a două lexeme: lucci şi ferre, adică ,făcătorul de lumină”, ,revelatorul”, ceea ce îl asociază figurii de daimon.
ntiteza dintre cele două lumi, dintre omul comun și omul de geniu
In urma călătoriei către Demiurg, Luceafărul va deveni Hyperion, ,,cel ce merge pe deasupra”, reconfirmându-și apartenenţa la planul sideral şi nuanțând antiteza dintre cele două lumi, dintre omul comun și omul de geniu.
tema fundamentala
Tema fundamentală a poemului vizează condiția omului de geniu, care, aşa cum afirma Eminescu, atât timp cât trăiește, nu poate fi fericit și nici nu poate ferici pe altcineva.
alte teme, secundare
Aceasta este dublată de alte teme, secundare, precum cea a cunoaşterii, a iubirii (în cele două ipostaze ale ei - androginică și tangibilã), a naturii cosmice şi terestre și a timpului tripartit.
Din punct de vedere structural, poemul este organizat pe patru tablouri, ce urmăresc, în ordine,
*iubirea intangibilă dintre Luceafăr și fata de împărat,
*iubirea tangibilă dintre Cătălin și Cătălina,
*călătoria cosmică a Luceafărului, soldată cu redobândirea conștiinţei de sine,
*întoarcerea lui Hyperion, prezentarea antitetică a celor două planuri și discursul final al entităţii superioare.
Incipitul textual
Incipitul textual, de tip captatio benevolentiae, este marcat de prezenţa unei formule tipice basmelor, ,A fost odată ca-n povești/A fost ca niciodată”, care plasează acţiunea în illo tempore, într-un timp în care totul este posibil, nuanţând veridicitatea.
Il vede azi, il vede mâni/Astfel dorința-i gata/El iar privind de săptămâni,/ Ii cade dragă fata’
Fata de împărat, o întruchipare a idealului feminin romantic, își petrece zilele privindu-l pe Luceafăr de la fereastra camerei, contemplaţia reciprocă devenind catalizatorul iubirii dintre cei doi: ‘Il vede azi, il vede mâni/Astfel dorința-i gata/El iar privind de săptămâni,/ Ii cade dragă fata’
Căci o urma adânc în vis / El tremura-n oglindă
Comunicarea dintre cele două fințe aparţinând unor paliere diferite de existență este mediată prin dimensiunea onirică (,Căci o urma adânc în vis’) și prin oglindă, un mediu de trecere între lumi (,El tremura-n oglindă’).
‘Cobori în jos, Luceafăr blând/Alunecând pe-o rază/Pătrunde-n casă şi in gând/Și viața-mi luminează!’
Dorinţa de a comunica în mod tangibil, substanţial, cu Luceafărul o determină pe fată să lanseze o primă invocație de iubire: ,Cobori în jos, Luceafăr blând/Alunecând pe-o rază/Pătrunde-n casă şi in gând/Și viața-mi luminează!”.
,,Mort frumos cu ochii vii/Ce scânteie-n afară”.
Luceafărul dă curs chemării și se materializează sub o formă antropomorfă, prima sa întrupare fiind una neptunică, născută din apa mării. Acestei forme umane perfecte îi lipsește însă sufletul, căldura interioară find înlocuită focul cunoașterii absolute, ceea ce îl transformă într-o prezenţă nenaturală şi îi trezeşte aprehensiunea fetei, aşa cum reiese din oximoronul ,,Mort frumos cu ochii vii/Ce scânteie-n afară”.
,,Dară pe calea ce-ai deschis/N-oi merge niciodată”
La rândul său, Luceafărul o invită pe fată să vină cu el și să devină o regină a adâncurilor, însă ea îi refuză propunerea, având conştiinţa propriilor limite umane: ,,Dară pe calea ce-ai deschis/N-oi merge niciodată”.
Si soarele e tatăl meu,/lar noaptea-mi este muma
Nevoia ontologică de Absolut, dublată de dor, reînvie însă în sufletul fetei, care lansează o nouă chemare. Cea de-a doua întrupare a acestuia este una uranică, finţa luând naştere din principii antitetice: focul solar si noaptea eternă (‘Si soarele e tatăl meu,/lar noaptea-mi este muma’).
